După epoca lui Shennong, după înțelepciunea lui Yao și buna rânduială a lui Shun, China timpurie intră într-un nou timp al încercării.
Natura, mereu schimbătoare, își arată din nou puterea. De această dată, nu prin foc, ci prin apă.
Râurile se umflă, ploi grele cad peste coline, iar fluviile părăsesc albiile lor străvechi. Case, culturi, sate întregi dispar în mâlul nesfârșit. Oamenii numesc această vreme Marea Inundație — o încercare care pare să nu mai ia sfârșit.
Împăratul Shun îl trimite pe Gun, un bărbat priceput și respectat, să stăvilească apele. Timp de nouă ani, Gun se luptă cu valurile, ridică diguri, înalță baraje, dar totul este zadarnic. Apele sfărâmă orice barieră.
Când Gun cade, înfrânt de forțele naturii, împăratul privește spre fiul său — un tânăr numit Yu.
Yu cel Mare – omul care a vorbit cu apele fără să le poruncească
Yu nu este un erou născut cu aripi sau puteri divine. Este un om obișnuit, dar cu o voință de fier.
Atunci când Shun îl întreabă dacă poate face ceea ce tatăl lui n-a reușit, Yu răspunde simplu:
— Nu știu dacă pot.
— Dar știu că voi încerca.
Și pleacă la drum.
Yu observă repede ceea ce tatăl lui nu a înțeles:
apele nu pot fi oprite cu ziduri; trebuie îndrumate acolo unde vor să curgă.
În loc de a se opune fluviilor, Yu le ascultă. Studiază văile, munții, trecerile naturale.
Acolo unde apa e prea puternică, el sapă canale.
Acolo unde pământul e prea îngust, îl lărgește.
Acolo unde satul e în calea apei, găsește o soluție ca ambele să supraviețuiască.
Timp de treisprezece ani, Yu călătorește fără oprire prin ținuturi, munți, câmpii, trecători și păduri inundate.
Se spune că a trecut pe lângă propria casă de trei ori, iar fiul lui se născuse între timp, dar Yu nu a intrat niciodată.
— Întâi să scap lumea de ape, spunea el. Familia poate aștepta. Viețile oamenilor, nu.
În ochii oamenilor, Yu devine un erou nu prin miracole, ci prin trudă, răbdare, sacrificiu.
Un om care a fost acolo unde era nevoie, în noroi, în ploaie, lângă cei care pierduseră totul.
Apele se liniștesc. O nouă lume începe.
Când fluviile s-au retras în cele din urmă, pământul a redevenit fertil.
Oamenii au ridicat case noi, triburile s-au unit, iar numele lui Yu s-a răspândit prin toată țara.
Când împăratul Shun a simțit că sfârșitul îi este aproape, nu a lăsat tronul unui fiu de sânge.
A lăsat întreaga lume în mâinile omului care o salvase:
Yu cel Mare, fondatorul Dinastiei Xia.
A fost pentru prima dată când conducerea a devenit ereditară.
Pentru prima dată, un neam avea să conducă nu un trib, ci o țară întreagă.
Așa s-a născut prima dinastie omenească din istoria Chinei.
Dinastia Xia – puntea dintre mit și istorie
Dinastia Xia nu era o lume a palatelor strălucitoare.
Nici armate de bronz nu defilau încă prin văi.
China era încă tânără, alcătuită din sate împrăștiate, din triburi ce abia învățau să se unească, din oameni care trăiau lângă câmpurile pe care doar ce le recuperaseră de la ape.
Moștenirea lui Yu a fost una simplă, dar imensă:
• canalele construite de el au transformat câmpii întregi în pământ roditor,
• triburile au început să accepte ideea unui centru politic,
• primele unelte de bronz și primele sate fortificate au început să apară,
• autoritatea se transmitea acum „din tată în fiu” — un lucru nou pentru lume.
După Yu, tronul a trecut fiului său Qi, marcând debutul conducătorilor ereditari.
Unii regi Xia au fost înțelepți. Alții egoiști și cruzi.
Iar când dinastia a slăbit, un alt lider s-a ridicat — Tang, fondatorul Dinastiei Shang — care a doborât Xia și a început o eră mai clar documentată.
Dar oricât de grandioase au fost Shang sau Zhou mai târziu,
Dinastia Xia a fost începutul.
Primul fir care leagă mitul de realitatea istorică.
Prima familie domnitoare.
Primul pas spre China pe care o cunoaștem astăzi.
Așa se încheie drumul lui Yu cel Mare, omul care nu a luptat cu natura, ci a învățat să meargă alături de ea.
Iar odată cu el începe o nouă lume: lumea dinastiilor.
