După ce Împăratul Galben, Huangdi, s-a ridicat la cer pe spatele dragonului său, lumea a rămas într-o pace rară. Oamenii respirau liniștiți, pământul roditor dădea recolte bogate, iar granițele erau apărate de amintirea marelui războinic. Dar pacea fără rânduială nu durează. Oamenii începuseră să se creadă aproape de zei, să invoce spiritele după bunul plac și, în aroganța lor, să confunde Cerul cu Pământul. Riturile deveniseră zgomotoase și dezordonate, oracolele se amestecau cu simplele ghicituri, iar sacrul își pierdea claritatea. Lumea risca din nou să piardă echilibrul, căci dacă nu există distanță între divin și lumesc, nu există nici respect.
Atunci s-a născut Zhuanxu, nepotul lui Huangdi, fiu de prinț, dar crescut de înțelepți. Se spune că, din clipa în care a venit pe lume, toate clopotele de bronz ale cetăților au vibrat singure, stelele au strălucit mai limpede, iar vântul s-a oprit o clipă să-l asculte plângând. Copilul nu arunca priviri neastâmpărate, ci părea să privească dincolo de lucruri, către scheletul ascuns al universului.
Zhuanxu nu era un războinic, ci un împărat al minții. Avea chip senin și o voce care aducea liniște chiar și în mijlocul celei mai aprige furtuni. Când a crescut, a spus: „Cerul trebuie să stea sus, limpede și tăcut; Pământul jos, fertil și supus; iar omul între ele, ca o punte ce le unește, dar nu le încurcă. Căci dacă cele trei se amestecă, lumea se destramă, iar Haosul revine nu din afară, ci din interiorul nostru.”
Așa a început vremea echilibrului dintre lumi, numită Separarea Cerului de Pământ (Jue Di Tian Tong).
Zhuanxu a ridicat altare pentru zei, dar și școli pentru oameni. Dar cel mai important, a chemat la el doi maeștri divini: Chong, care să păzească poarta Cerului, și Li, care să supravegheze Pământul. Prin această acțiune, el nu doar a stabilit o ordine geografică, ci și una spirituală, poruncind ca rugăciunile să nu se mai facă haotic, în orice loc și orice moment, ci la date sfinte și în locuri anume desemnate, când stelele se aliniază. A stabilit astfel legătura sacră dintre Cer și Împărat, născând ideea că împăratul este „Fiul Cerului” – cel ce domnește nu prin forță, ci prin armonie cu ritmul divinității.
El a pus bazele ceremoniilor, a ordonat calendarul pe baza observării precise a echinocțiilor și solstițiilor și a adus muzica sacră, menită să unească bătăile inimii omului cu ritmul universului. Se spune că muzica lui Zhuanxu era atât de pură încât putea calma valurile înspumate și putea face florile să înflorească în mijlocul iernii. Sub domnia lui, preoții și cărturarii au început să noteze mișcarea Soarelui și a Lunii, să calculeze sezoanele și să înțeleagă mersul stelelor, transformând cunoașterea în lege.
Zhuanxu nu a purtat războaie mari, dar a dus o luptă mai grea: împotriva haosului lăuntric al oamenilor. Mulți încă îl chemau pe Chi You, duhul războiului, în ritualuri vechi și sângeroase, iar el a interzis acele practici cu o fermitate senină. A învățat poporul că adevărata putere nu vine din magie sau din strigăte, ci din echilibru, credință și cunoaștere.
O legendă spune că, într-o noapte, când luna era plină și Cerul părea coborât la o suflare distanță, Zhuanxu a urcat singur pe Muntele Sacru pentru a vorbi cu Cerul. Acolo, un vultur de lumină, cu pene din aur și jad, i s-a arătat și i-a spus: „Nu vei ține Cerul la locul lui cu ziduri, ci cu înțelegere. Cine cunoaște echilibrul dintre sus și jos, acela guvernează nu doar pământul, ci și inima oamenilor, pentru că înțelepciunea sa este o oglindă a ordinii divine.” De atunci, el a domnit nu ca un zeu, ci ca o punte subtilă între lumi, omul care a știut să țină Cerul la locul lui și Pământul la al lui.
Se spune că la moartea sa, cerul s-a deschis și o scară de nori, împletită cu lumină purpurie, s-a lăsat peste pământ. Vântul a cântat ca un flaut așezat, intonând imnuri nemaiauzite, iar stelele s-au oprit, formând un cerc perfect de lumină în jurul Stelei Polare. Așa și-a luat rămas-bun Împăratul Cerului, cel care a păstrat lumea în echilibru, lăsând în urmă nu o moștenire de arme, ci o moștenire de ordine și armonie cosmică.
Iar mâine…
vom merge mai departe, spre vremea lui Împăratul Ku – cel al Armoniei și al cântecelor divine, care a adus în lume muzica, poezia și visul unui popor care începea să devină cu adevărat omenesc.
