Cu toate acestea, după ce l-a întâlnit cu adevărat de două ori, Zhou Zihong a simțit brusc că era doar o persoană obișnuită. Oamenii obișnuiți, când nu pot obține ceea ce iubesc, sunt toți la fel de neajutorați și reticenți să renunțe.
Zhou Zihong nu ar fi fost gelos pentru o simplă întâlnire, deoarece asta ar fi tulburat-o doar pe Ming Yi. Totuși, i-a ținut degetele, fără a scoate un cuvânt de reticență, deși fiecare gest trăda reticența lui de a se despărți.
Inima lui Ming Yi s-a înmuiat. Ea a clipit, uitându-se la el, și i-a mângâiat ușor părul moale. — O voi pune pe Fuling să aibă grijă de tine.
— Nu e nevoie, a spus el, încruntându-se. — Nu-mi place să am slujnice în curtea mea. Siqi este suficient.
— Atunci ia asta. Ming Yi și-a scos pandantivul de jad și i l-a dat. — Lin Huan are un temperament încăpățânat și nerăbdător. Mă tem că te-ar putea hărțui. Dacă vine să-ți facă probleme, poți folosi acest pandantiv de jad pentru a refuza să-l vezi.
— Mulțumesc, doamnă.
După ce i-a spus să mănânce la timp, Ming Yi l-a însoțit cu reticență.
Ji Bozai nu s-a putut abține să nu o aplaude: — Impresionant.
O astfel de grijă și blândețe – cine ar fi putut rezista să nu se îndrăgostească de ea?
Ming Yi s-a întors, expresia ei fiind puțin mai rece. — Nu am avut ocazia să-l întreb pe Majestatea Voastră, cum intenționați să gestionați problema obiceiurilor orașului Cangxue?
Odată cu deschiderea porturilor comerciale în cele șase orașe, fluxul de oameni crescuse de zece ori față de înainte. Dar au apărut și probleme. Cangxue ducea lipsă de femei, și în timp ce făceau afaceri, răpeau și femei din alte orașe. Recent, au existat mai multe cazuri de tinere dispărute, și mai rău, unele erau chiar tranzacționate ca mărfuri.
Ji Bozai a răspuns cu răceală: — Când am unificat cele șase orașe, am spus că voi respecta obiceiurile fiecărui oraș.
Furia i-a crescut în inimă, Ming Yi a zâmbit fără bucurie. — Ei bine, în orașul meu Chaoyang, obiceiul nostru este să-i batem până la moarte pe cei care fac comerț cu ființe umane pe loc. Sper că Majestatea Voastră va respecta și asta.
— Poți aduce asta la discuție la ședința consiliului din această seară, a spus el. — Poate fi încorporat în lege.
Ming Yi a ezitat, expresia ei înmuiindu-se puțin.
De la ascensiunea ei, statutul femeilor din orașul Chaoyang se îmbunătățise constant, fiind aproape la egalitate cu bărbații. Femeile erau, firește, încântate, dar se puteau bucura de această libertate doar în interiorul orașului Chaoyang. Odată ce ieșeau, celelalte orașe rămâneau un iad pentru femei.
Ming Yi nu știa cât de mult putea realiza, dar voia să facă tot posibilul cât era în viață pentru a salva cât mai multe fete neglijate și abandonate. Spera ca tragedia ei să nu se repete niciodată cu altcineva.
În timp ce continuau să meargă, Ming Yi a detaliat renovările viitoare și costurile estimate. Ji Bozai a ascultat în timp ce o observa pe ascuns.
Nu greșise mai devreme când a spus că nu era genul de fată docilă pe care-l prefera. Floarea delicată era deghizarea ei; în esență, era cu adevărat o iarbă sălbatică – care nu se îndoaie în vânt, de neînfrânt de foc.
Totuși, ciudat, chiar dacă era o iarbă sălbatică, el voia să o cultive într-un ghiveci de jad, să se uite la răsăritul și apusul soarelui cu ea, să petreacă fiecare moment cu ea.
Dar aceste cuvinte – ea nu ar fi crezut niciunul acum.
O durere în vârful degetelor l-a făcut să se încrunte și să se oprească.
Ming Yi, care explicase viitoarea amenajare a palatului principal, a observat disconfortul lui.
În trecut, ar fi întrebat anxioasă ce s-a întâmplat. Dar acum, ea pur și simplu a oprit din mers și a așteptat în liniște ca el să-și revină.
Dragostea și indiferența sunt ambele imposibil de ascuns.
Ji Bozai a râs amar, sunetul blocându-i-se în gât.
El și-a băgat degetele în mânecă și s-a îndreptat, continuând înainte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Ming Yi l-a urmat în spate, ca orice oficial obișnuit, însoțindu-l în curtea interioară pentru a selecta și a pregăti locul pentru ședința consiliului.
În timp ce-i priveau pe oameni venind și plecând cu mobilier, Bai Ying a șoptit brusc în urechea lui Ming Yi: — Domnul Ming este pe punctul de a pleca.
Ming An petrecuse câteva zile împachetând și în sfârșit pregătise totul pentru călătoria sa spre Cangxue.
Ming Yi a ezitat, aruncând o privire la Ji Bozai de lângă ea.
Ji Bozai a spus impasibil: — Ai o oră.
— Mulțumesc, a spus ea, înclinându-se și retrăgându-se în grabă.
Fără Zhou Zihong lângă ea, Ming Yi nu știa ce să spună. La început, pașii ei au fost ezitanți.
Dar Ming An era în largul lui, ca un vechi prieten. Nu existau lacrimi, nicio reticență, doar o despărțire fără griji: — Odată cu plecarea mea, voi lua cu mine tot trecutul și toate complicațiile tale. De acum înainte, trăiește liberă și fă ceea ce-ți dorești inima.
Ming Yi s-a uitat la el, nedumerită.
Ming An a zâmbit, ridurile din jurul ochilor adâncindu-se. — Am auzit că în iarna din Cangxue, zăpada poate îngropa casele.
— Am auzit că Majestatea Sa a construit multe care cu fiare zburătoare, unele pentru marfă, altele pentru oameni. Acum nu mai trebuie să cumperi un car cu fiare pentru a vizita alte orașe.
— Am împachetat multe clătite în carul meu. Pot să le mănânc până în Cangxue.
În timp ce vorbea, s-a urcat în car, fluturând la Ming Yi. — Doamnă, la revedere.
Clopotele de pe acoperișul carului au sunat în timp ce Ming An, zâmbind, a fluturat mâna de rămas bun întregului oraș, părând fără regrete.
Ming Yi l-a urmărit dispărând în depărtare, tăcută pentru o vreme lungă înainte de a rosti rigid: — Să ai o călătorie sigură.
Tată.
Ultimele două cuvinte au fost spuse atât de încet încât Ming An, acum departe, probabil că nu le-a putut auzi.
El spusese odată că, la fel ca Ming Li, nu-și îndeplinise niciodată datoriile de tată. Dar Ming Yi a simțit că era diferit de Ming Li. La urma urmei, el avusese întotdeauna grijă de ea în inima lui și o salvase chiar de două ori.
Deși ea crescuse și îi era greu să reaprindă o relație de tată-fiică cu cineva de care fusese înstrăinată atât de mult timp, Ming Yi a simțit că merita să fie numit tată.
Carul cu fiare s-a deplasat, devenind din ce în ce mai mic.
Ming Yi și-a retras privirea și s-a întors spre curtea interioară.
Zgomotul roților carului i-a umplut urechile, părând suficient de puternic pentru a acoperi toate celelalte sunete.
Dar când acele două cuvinte au plutit, ele cu adevărat nu au putut fi mascate de nimic.
Zâmbetul lui Ming An a dispărut treptat, ochii lui înroșindu-se brusc.
În viața lui, a avut multe, multe regrete, dar cel mai puțin regretabil lucru a fost că a avut o fiică ca Ming Yi.
Fiica lui era cea mai bună fată din lume.
În drumul ei înapoi spre curtea interioară, Ming Yi l-a întâlnit pe Situ Ling.
El a privit-o plângăcios, făcând o față tristă în timp ce o striga: — Sora Ming.
Ming Yi a simțit imediat că era o problemă și și-a ridicat mâinile în apărare. — Nu am favorizat pe nimeni recent. Ai fost deja numit nobil. Cu siguranță nu ești aici să te plângi?
— Cum ai putea crede asta despre mine, soră? a oftat el, apropiindu-se pentru a-i vârî ușor un fir de păr rebel în spatele urechii. — Simt doar că nu te mai văd deloc. În afară de a discuta afacerile de stat, nu vii niciodată să mă vezi din proprie inițiativă.
El părea să fi crescut și mai înalt. Stând aproape de ea acum, ea a trebuit să-și ridice gâtul pentru a-i vedea fața.
Ming Yi a întins mâna cu un oarecare efort pentru a-l mângâia pe cap. — Sora are mulți oameni în gospodărie, unii sunt inevitabil neglijați. Dacă te simți singur, ce-ar fi să te las să ieși din palatul din spate și să-ți găsesc o soție potrivită?
