Panică.
Pentru prima oară în mulți ani de planuri strategice, Shan Er simțea neliniște sub privirea cuiva. Deși tânărul din fața lui nu părea să aibă nici măcar douăzeci de ani și nici urmă de barbă, se simțea expus, ca și cum n-ar fi avut nicio armură. Preț de câteva clipe, nu putu răspunde.
Într-adevăr, în ochii lumii, Ming Xian fusese mereu un demnitar de seamă al Cetății Chaoyang, poate chiar mai reprezentativ decât actualul Da Si. De ce ar fi trădat-o?
Privirea îi fugi în toate părțile, rămase tăcut câteva clipe și renunță să mai găsească o scuză. Tăcerea era deja o înfrângere – orice ar fi spus, Ji Bozai n-ar fi crezut.
– Așadar, pot deduce că exilarea lui Ming Xian în Mu Xingcheng a fost pusă la cale de tine? zâmbi Ji Bozai.
Shan Er clătină instinctiv din cap:
– N-am fost eu. Dacă aș fi vrut s-o distrug, n-aș fi lăsat-o să plece din Cetatea Chaoyang.
– Cu alte cuvinte, ai știut că pleacă, n-ai oprit-o, nici ură nu i-ai purtat. Iar acum ești dispus s-o sacrifici fără nicio tresărire, fără urmă de recunoștință.
– Să nu simți nici ură, nici datorie față de cineva care ți-a adus glorie timp de șapte ani… pare că în inima ta nu e loc decât pentru interesul propriu.
Ji Bozai vorbi rar și apăsat, iar spatele lui Shan Er începu să se umezească de sudoare. Ridică vocea, iritat:
– Destul!
– Doar noi doi suntem aici, și totuși te temi că aș continua. Asta înseamnă că cel din spatele tău are un rang înalt. Nu e cineva pe care l-ai putea reduce la tăcere cu ușurință. Îndrăznești să-i faci rău lui Ming Xian, dar nu și protectorului tău. Oare acel om e adevăratul tău stăpân?
Shan Er: „…”
Omul din fața lui nu doar că avea un dar natural ieșit din comun, dar era și cumplit de ager.
Dacă ar ajunge în Cetatea Chaoyang, ce loc i-ar mai rămâne regelui Yong?
Frica i se transformă încet în enervare. Spuse cu ură:
– Înălțimea Voastră vorbește cu atâta ardoare pentru Ming Xian. Nu cumva ea a trădat de mult și s-a aliat cu tine?
– Trebuie să întrebi Cetatea Zhuyue despre asta. Până la urmă, ei sunt campionii de anul acesta, nu Mu Xingcheng.
– Tu!
Retrăgând Xuanlong și Mingyu, Ji Bozai aruncă o privire spre el:
– Din cauza unor oameni ca tine, luptătorii de rang înalt sunt tot mai rari.
Tonul îi era calm, dar Shan Er reacționă ca și cum cineva i-ar fi călcat pe coadă:
– Luptătorii sunt niște brute! Ce știu ei? Dacă lumea ar fi condusă doar prin forță, întreg Ținutul Qingyun ar avea de suferit!
Ji Bozai nu se clinti. Întorcându-se să plece, flutură sulul din mână:
– Înălțimea Voastră ar trebui să vă pregătiți de despăgubiri. Obiectele din reședința mea sunt de neprețuit.
Chiar dacă nu erau cu adevărat, putea oricând să pună pe cineva să întocmească o listă lungă.
Fața lui Shan Er se făcu cenușie, în timp ce-l privea pe Ji Bozai plecând. După ce răsuflă nervos o vreme, se întoarse către persoana din spatele lui.
Regele Yong, Mingxin, îl privea nedumerit, fără să știe ce să creadă.
Shan Er oftă și se înclină:
– Alteța Voastră să nu ia în seamă cuvintele lui. Ji Bozai e viclean și perfid – fiecare vorbă a lui e o capcană pentru acest umil servitor. Calculele mele pentru Alteța Voastră n-au legătură cu viața sau moartea unei nefolositoare ca Ming Xian. Loialitatea mea față de Cetatea Chaoyang nu e afectată de asta.
– Desigur că te cred, încruntă Mingxin. Dar Ming Xian nu e moartă, și nici Ji Bozai. Asta…
– Chiar dacă trăiește, Ming Xian nu mai poate reveni sub identitatea ei. Nu mai reprezintă o amenințare. Cât despre Ji Bozai… va mai exista o ocazie, spuse Shan Er, ezitând o clipă.
Până la Turnirul celor Șase Cetăți de anul viitor mai era timp. Viitorul era lung.
Ming Yi exersa fără grabă câteva tehnici din manualele de cultivare pe care le văzuse în biroul lui Ji Bozai. Durerile din meridiane îi limitau progresul; nu putea exersa mult. După un timp, se opri, încruntându-se și privind spre încheietura mâinii.
– Soră, vrei o bomboană? Situ Ling se întoarse din oraș cu încă o figurină de zahăr.
Astăzi era în formă de Chang’e, meșteșugit lucrată. Ochii lui Ming Yi sclipiră când o luă și o cercetă cu uimire.
– Cum poate fi zahărul modelat așa de frumos?
– E vorba doar de mult exercițiu, zâmbi Situ Ling. În lumea asta, totul devine mai rafinat cu timpul și cu răbdarea.
Parcă o adiere rece îi atinse creștetul. Ming Yi avu o revelație. Ținând figurina în mână, se concentră – nu mai forță brusc Yuan-ul să-i treacă prin meridianele afectate, ci lăsă energia să curgă încet, ca un firicel, pe la marginile rănite.
Această curgere consuma mai mult Yuan, dar în timp, se putea aduna, precum gheața formându-se în locurile fisurate.
Văzând că metoda funcționa, fruntea i se destinse. Se opri și îi zâmbi lui Situ Ling:
– Tânărul stăpân chiar e binefăcătorul meu de destin.
– Ar trebui să spun eu asta, râse el. Dacă nu erai tu, poate că m-aș fi lăsat copleșit de disperare când mă batjocoreau acei oameni.
Ming Yi rămase surprinsă, încruntându-se:
– Ce vârstă ai tu de vorbești de renunțare la viață?
Tonul ei fu mai serios ca oricând. Situ Ling se strânse puțin și coborî privirea, rușinat:
– Eram mic… gândirea îngustă.
– Atâta timp cât ești în viață, poți face atâtea: să mergi în locuri, să cunoști oameni, să mănânci bunătăți, zise ea cu convingere. Oamenii n-au altă viață după moarte. Odată plecați, se risipește totul în univers. Așa că nu muri ușor.
Dacă altcineva i-ar fi spus asta, poate că n-ar fi ascultat. Oricine poate ține o predică – dar să trăiești e greu, cu necazuri care te strivesc.
Totuși, când spuse Ming Yi aceste cuvinte, gâtul i se strânse.
– Am înțeles, șopti el. Orice-ar fi, am să lupt să rămân în viață.
Abia atunci zâmbi fata din fața lui, mușcând din figurina de zahăr:
– După-amiază vreau să merg s-o văd pe Zhangtai. Am auzit că și-a deschis magazin și merge bine.
– Da, o prăvălie de broderii. Bine că acum se poate întreține singură, încuviință el. Dar soră, mai bine n-ai ieși încă.
– De ce? întrebă Ming Yi, mirată.
Situ Ling oftă:
– Rănile surorii sunt atât de grave, iar domnul Ji… tot ce știe e să se supere pe tine. Spre deosebire de mine, care mă îngrijorez doar pentru starea ta.
O căldură îi cuprinse pieptul. Ming Yi zâmbi:
– N-am avut niciodată un frate. N-am știut că poate fi așa de frumos.
– Dacă sora spune asta, tot efortul meu a meritat, râse el cu două colțișoare de tigru strălucind.
Pe când vorbeau, intră un servitor:
– Domnule, trăsura de la Conacul Ji vine încoace.
Ming Yi ridică o sprânceană și privi instinctiv în jur:
– Aveți vreun pasaj secret pe aici?
Situ Ling râse.
– De ce să fugi?
– Nu vine niciodată ceva bun când apar oamenii lui Ji Bozai. Ori vrea să-l folosească pe Douăzeci și Șapte ca să mă forțeze să lucrez iar pentru el, ori crede că sunt prea periculoasă ca să trăiesc. Nu vreau niciuna.
– Tiranul ăsta… chiar nu e om bun, zise el șoptind, apoi arătă spre Fu Yue:
– Soră, mergi cu el. Avem o cameră ascunsă unde poți sta.
– Bine, spuse Ming Yi și se ridică imediat.
Fu Yue o urmă, începând abia atunci să înțeleagă ce însemnau vorbele stăpânului său de mai devreme.
