Ming Yi se născuse cu de toate — veșminte scumpe, cai iuți, un spirit tânăr și nestăvilit. Niciodată nu fusese împovărată de griji legate de bani… până la fuga disperată din Cetatea Chaoyang. Ajunsă în Cetatea Muxing, fără niciun sprijin, descoperise cât de scumpă putea fi chiar și o simplă clătită cu ceapă verde.
Atunci fusese despărțită de Douăzeci și șapte, meridianele îi fuseseră distruse, iar Puterea Yuan — cu totul pierdută. După mai multe zile de foame, un cerșetor de pe stradă îi șoptise că-n curtea interioară e hrană, așa că se dusese să se angajeze ca dansatoare.
Urmând acele dansatoare gingașe, învățase meșteșugurile femeiești și arta seducției. Din întâmplare, îl întâlnise pe Ji Bozai, care mergea spre Marele Ministru — și atunci îi încolțiseră alte gânduri.
Dar oricât de mari îi erau gândurile, nu putea trăi fără bani. Banul era lucru bun — cu cât mai mult, cu atât mai bine. Dacă ar fi putut, și i-ar fi înmagazinat în meridiane, purtând zece mii de taeli de aur pe zi cu zâmbetul pe buze.
Situ Ling se opri din mers și o privi cu o undă de tristețe în ochi.
— Nu zic asta ca să stârnesc mila tânărului domn, ci ca să-ți amintesc un lucru — să păstrezi întotdeauna ceva aur pentru tine, îi spuse, fluturând evantaiul și bătându-l ușor pe umăr ca o soră mai mare.
Situ Ling oftă, apoi schimbă vorba cu un licăr de entuziasm:
— Soră, cum nu ai ieșit ieri din conac, probabil nu știi câte lucruri palpitante s-au petrecut afară.
Auzind asta, Ming Yi deveni interesată. Găsi repede o masă de piatră unde se așezară, împingând spre el farfuria cu semințe de pepene.
— Povestește-mi repede!
— După obicei, solii rămân în Cetatea Muxing vreo două săptămâni, ca să numere darurile și să le ducă înapoi în cetățile lor. Cei din primele trei cetăți au fost găzduiți în reședința Prințului Ping, la capătul străzii Changrong, spuse Situ Ling, pocnind semințe. — Dar ieri dimineață devreme, Bo Yuankui, dintr-un motiv necunoscut, a gonit ca un apucat din reședința prințului direct în curtea interioară, aproape lovindu-l pe Marele Ministru.
Ming Yi făcu ochii mari:
— Securitatea din curtea interioară e atât de slabă?
— Nicidecum. A intrat ca de obicei, cu plăcuța de acces. Nimeni nu l-a oprit. Toți au crezut că venise pentru treburi oficiale. Dar, de cum a pășit în sala principală, și-a dezlănțuit imediat Domeniul Lumii de Dincolo.
Marele Ministru al fiecărei cetăți fusese odată cel mai puternic luptător din regiune, dar copleșiți de treburi politice, puțini își mai păstrau antrenamentul. Cu vârsta, Puterea Yuan li se șubrezea, așa că nu-i puteau ține piept lui Bo Yuankui.
— Lordul Ji a fost rănit grav, iar în curtea interioară n-a fost nimeni care să-l oprească. Când au ajuns gărzile, Marele Ministru deja scuipa sânge, clătină Situ Ling din cap. — E o treabă serioasă. S-ar putea să ducă la conflict între noi și Cetatea Zhuyue.
Ming Yi asculta cu viu interes, dar întrebă:
— Și… e bine ca Muxing să ajungă în conflict cu Zhuyue? De ce nu pari deloc îngrijorat?
— Nu zic că e bine, dar mie mi se pare… interesant, spuse tânărul, zâmbind și privindu-i ochii. — Nu ești curioasă, soră Ming, ce l-a scos din fire pe Bo Yuankui?
Muxing avea deja un Ji Bozai. Bo Yuankui părea înclinat spre pace, reducând chiar și tributul. Iar peste noapte, și-a schimbat fața și a făcut un gest atât de extrem. Era greu de crezut că n-a existat un motiv personal.
Ming Yi înțelese. Copilul acesta era atras de toate tainele și ciudățeniile.
Amintindu-și ce pusese în trăsura lui Bo Yuankui acum două nopți, o străbătu o ușoară vinovăție. Dar apoi gândi că n-avea ce fi atât de grav. Ce putea dovedi un simplu ac de păr din bambus? N-avea cum să fi fost uns cu vreo otravă care provoacă nebunie. Dacă era, ea ar fi fost prima lovită.
— Muxing a avut odată o alianță de căsătorie cu Zhuyue, dar cum Muxing tot pierdea, cei din Zhuyue au abandonat-o, zise Situ Ling, mângâindu-și bărbia. — Mă întreb dacă nu cumva are legătură. Fiica lui Bo fusese trimisă pentru acea alianță.
Ming Yi medită, apoi clătină ușor din cap. În Tărâmul Qingyun, femeile erau adesea tratate ca o marfă. O fiică trimisă la alianță, dacă nu aducea foloase, era de obicei considerată pierdută. Dacă Bo Yuankui voia să repare legăturile, fiica lui era puntea perfectă. N-avea cum să reacționeze așa doar din pricina ei.
Dar după cum arătau faptele, părea o ranchiună personală. Căci dacă era o dispută oficială, Bo Yuankui ar fi adus-o în discuție la ospățul de bun venit.
— Mai e cineva suspect. Deși nu a făcut nimic anapoda, cred că soră Ming ar trebui să fie atentă, spuse Situ Ling, legănându-și picioarele. — Trimisul din Cetatea Chaoyang, Dan Er, v-a tot privit pe tine și pe lordul Ji în timpul banchetului. Și privirea nu părea deloc prietenoasă.
La auzul acestui nume, inima lui Ming Yi tresări.
Dan Er pusese mâna pe harta reședinței Ji, dar nu spusese niciodată ce are de gând să facă cu ea. Iar acum, când Ji Bozai era rănit și țintuit la pat, era un moment prielnic. Dacă ar fi fost ea în locul lui, nici ea n-ar fi ratat ocazia.
Deși Ji Bozai era puternic, nu putea veghea și asupra trădătorilor din propria casă. Oare se întâmplase ceva?
Se ridică brusc și spuse:
— Tânăr domn, în reședința Ji e o gardă pe nume Douăzeci și șapte. A fost închis într-o vilă necunoscută. Aș vrea ca domnul să-l scoată și să-l trimită la Învățătorul She.
Situ Ling dădu din cap și se ridică împreună cu ea:
— Nici n-ai apucat să stai prea mult. Nici slujnicele n-au apucat să se trezească. Deja pleci?
— Mi-am amintit că am uitat ceva. Mă întorc repede, zise ea, alegând să iasă pe poarta din spate. Dar cu un pas afară, se opri și se întoarse:
— Dacă nu mă întorc curând, te rog să iei câțiva oameni și să mergi să verifici reședința Ji.
Tocmai când Situ Ling voia să răspundă, silueta din fața lui se topi în zare ca o adiere.
Pufni, privind-o cum se îndepărtează, apoi se întoarse spre Fu Yue:
— Sora Ming e uimitoare. Chiar și cu meridianele distruse, încă zboară ca vântul.
Fu Yue clătină ușor din cap:
— Nu știu ce metodă a folosit ca să-și continue cultivarea, dar cu meridianele stricate, tot un efort de disperare rămâne.
Ming Yi de acum nu mai era nici măcar a zece-mia parte din cea de odinioară. Era doar o umbră ce încă rezista.
…
— Cine-ar vrea să se agațe de viață, dacă n-ar avea ceva neterminat, rosti Dan Er, pășind pe o lespede albastră și privind spre reședința Ji, mistuită de flăcări.
Oamenii se luptau în lumina focului, sângele curgea ca un râu, siluetele se ciocneau haotic.
Privind tăcut, strânse harta în mâini:
— Ceea ce ea n-a isprăvit și trebuie dus la capăt… este și ceea ce eu n-am isprăvit.
Un om de lângă el, cu chip neliniștit, întrebă:
— Dar, domnule… dacă Ji Bozai supraviețuiește?
— Dacă supraviețuiește, va fi un al doilea Ming Xian, răspunse Dan Er, întorcându-se spre el. — Vrei asta? Să trăiești toată viața în umbra altuia, fără nicio șansă să ieși la lumină?
Flăcările luminau fața tânără și neliniștită a celui din fața lui. Ezitarea din privire se topi încet. Dădu ușor din cap:
— Nu. Nu vreau.
— Atunci, privește, Înălțimea Ta, spuse Dan Er, întorcându-se iar spre foc. — Privește cum cel de deasupra ta piere în flăcări, apoi privește cum Cetatea Chaoyang unește Tărâmul Qingyun și se bucură de un pământ beogat, lipsit de suferință.
