— Sigur ai folosit o cale murdară, spuse Zuo Ping, privind fix spre Ji Bozai. Lasă-mă să ghicesc: otravă? Sau poate vreun cristal magic de rang înalt?
Vocea îi era tare, iar disprețul nici măcar nu mai era mascat.
Cei din Cetatea Muxing se înfuriară imediat:
— Ce vrei să spui cu asta? De unde să luăm noi otravă?
— Dacă otrava ar fi așa de puternică, cine s-ar mai chinui cu cultivarea?
— De zece ani suntem vai de capul nostru. De unde să scoatem cristale magice?
Zuo Ping nu asculta. Îl privea pe Ji Bozai, iar cum acesta nu spunea nimic, fața lui se lumină de o bucurie crudă:
— Aha, am ghicit, nu? Am mai văzut tipi ca tine. Folosiți tot felul de tertipuri ca să ieșiți în față. Credeți că puteți să vă comparați cu adevărații maeștri? Ce glumă proastă.
— Sângele din Muxing e slab. Ar trebui să rămâneți mereu în coada celor trei cetăți de jos.
Xiuyun auzi și îi sări țandăra. Apucă un bol și i-l trânti lui Zuo Ping în față:
— Tu ești slab!
Faptul că îndrăznise să arunce i-a încurajat și pe ceilalți. Boluri, bețișoare, prăjituri pe jumătate mâncate și tulpini de varză zburară spre Zuo Ping.
El râse rece și, cu o singură mișcare, eliberă un val de energie Yuan care spulberă toate vasele pe jos.
Reacția lui nu făcu decât să înfurie mai tare oamenii. Aruncau ce apucau. Ming Yi privi cum Xiuyun aruncă și bețișoarele, și lingura, apoi bucata de vită fiartă, apoi o prăjitură în formă de floare. Când nu mai avea ce arunca, se uită lung la cocul lui Ming Yi.
— Nu astea! — se feri ea, protejându-și agrafele de aur și perlele din păr. — Sunt scumpe!
Xiuyun scrâșni din dinți și, în lipsă de altceva, îi smulse perna de pe scaun și i-o trânti lui Zuo Ping.
— O adunătură de amărâți, zise acesta, respingând cu ușurință obiectele. Ăsta-i tot nivelul vostru?
Ji Bozai îl lăsă să termine de râs, apoi vorbi liniștit:
— Talentul tău e prea scăzut. Poți învăța oricât, tot mediocru rămâi. N-ar fi trebuit să vii azi în fața mea.
Zâmbetul i se șterse lui Zuo Ping. Ochii i se întunecară:
— Ce-ai zis?
— Ai peste zece ani în plus față de mine, dar energia ta Yuan e tot mov și încă una palidă. Control slab — abia poți forma niște ace sau săbii, spuse Ji Bozai, bătându-l ușor pe umăr. — Te doare să mă vezi, nu?
Venele i se umflară lui Zuo Ping, ochii plini de sânge.
— Ji Bozai—!
— N-am folosit niciun artefact bun. Nici n-am văzut cristale peste rang violet, zise Ji Bozai calm, privindu-și degetele. Dacă aveam, probabil nu mai eram așa slab acum.
Din depărtare, Ming Yi se înecă puțin cu propria salivă. Limbă mai tăioasă n-a văzut.
Zuo Ping, cu un temperament ca al lui, nu putea suporta asemenea replici. Încercă să atace din nou, dar în clipa în care ridică mâna, energia lui Ji Bozai îl apăsă ca un munte. Nu mai putea scoate nici 10% din forță.
— Lasă-l, domnule, ziseră cei din Cetatea Xincao, apropiindu-se să-l tragă înapoi. Trebuie să ne ocupăm de tribut.
Asta îl mai liniști puțin pe Zuo Ping. Își aminti că, oricât de puternic era Ji Bozai, tot făcea parte din cele trei cetăți de jos. Iar el, încă era sus.
Ridică bărbia, inspiră adânc, pregătit să spună ceva.
— Da, tributul e important, zise Ji Bozai înainte ca el să deschidă gura. Până la urmă… e pentru ultima oară.
Poc. Bețișoarele din mâna lui Zuo Ping se rupseră în două.
— De ce n-au ajuns încă cei din Cetatea Chaoyang? întrebă Bo Yuankui, încercând să schimbe subiectul.
— Au zis că întârzie. Vin mai târziu, mârâi Zuo Ping.
Bo Yuankui încuviință, apoi întoarse capul cu un zâmbet disprețuitor:
— Altădată, Cetatea Chaoyang era prima. Mai așteptam. Dar anul ăsta le-a schimbat conducerea. Nu mă așteptam ca trimisul să se creadă tot buricul lumii.
Toată lumea tăcu. Era clar că nici între cetățile de sus nu era totul lapte și miere.
Chiar și așa, când trimisul din Chaoyang păși pe Platforma Tage, toți cei de la masa principală se ridicară instinctiv în picioare.
Ministrul și Zuo Ping se ridicară automat. Bo Yuankui se ridică și el… pe jumătate. Își aminti că el era liderul oficial al delegației anul acesta și se așeză la loc, cu fața rece.
Xu Tianji aruncă o privire și rămase surprinsă:
— E chiar el?
Ji Bozai ridică ochii. O robă neagră brodată cu sclipiri argintii, reprezentând o sută de fiare, trecu pe lângă ei și se așeză la locurile rezervate cetăților de sus.
— E Si Shou Dan Er din Chaoyang, spuse Tianji în șoaptă, apropiindu-se de el. E maestru în dresaj de fiare, oficial și negustor în același timp. Multe dintre fiarele de rang înalt din cele șase cetăți sunt aduse de el.
Dan Er era rar văzut chiar și în Chaoyang. Nimeni nu se aștepta să vină el ca trimis.
Ji Bozai dădu din cap. Nu părea prea interesat. Toți tovarășii săi de luptă fuseseră adunați întâmplător, nu avea treabă cu dresajul.
Dar în clipa în care Dan Er se așeză, privirea i se lipi de el:
— Am sosit cam târziu. Domnul Ji a demonstrat deja ceva?
— Da, și a fost impresionant, interveni Bo Yuankui.
Dacă venea altcineva din Chaoyang, cu siguranță l-ar fi înțepat. Dar cum era Dan Er, nu strica să-i arate un pic de respect. Mai avea nevoie de o fiară de la el.
— Așa? — Dan Er zâmbi. — Mă întreb dacă mai am ocazia să văd și eu.
Ministrul se întoarse spre Ji Bozai, gata să răspundă în locul lui — până la urmă, era un trimis din Chaoyang. Dar Bozai vorbi calm:
— În Cetatea Muxing nu prea mai avem mâncare din cauza tributului. Mi-e foame și chiar nu mai am energie. Îmi cer scuze.
Ce minciună sfruntată. În fața lui era ditamai masa plină.
Zuo Ping era gata să sară cu ironii, dar Dan Er spuse:
— Nu-i nimic. Dacă accepți să faci zece schimburi de lovituri cu fiara mea, tributul din partea Cetății Muxing către Chaoyang se reduce la jumătate față de anul trecut.
Toată platforma amuți.
Jumătate din tribut, doar pentru zece lovituri?
— A înnebunit? Putea să prindă un duel cu Ji și fără să dea nimic, mormăi Xiuyun.
Ming Yi, care se trezise brusc de la apariția lui Dan Er, se chinuia acum să desprindă o bucată de voal de la rochia de sub stratul superior, ca să-și acopere fața.
Ce ghinion pe capul meu. Dintre toți, fix Dan Er?
Nu se temea de el. Se întâlniseră înainte, știa în ce situație era ea acum. Dar totuși…
— Bătrâne She, am voie să iau singur decizia asta, da? — întrebă Dan Er, aruncând o privire spre însoțitorul său.
Acesta răspunse cu un murmur, iar părul alb și negru i se ridică ușor în adierea vântului.
