Toată lumea din Cetatea Muxing își ținea respirația. Privirile erau ațintite pe platformă.
Tărâmul Bătăliei Întunecate izola atacurile de energie Yuan, dar cei din afară puteau totuși simți forța tulburătoare din interior.
Zuo Ping era renumit pentru atacurile rapide. Se mișca fulgerător, iar energia sa Yuan era agilă. Cu ochiul liber, nici nu puteai vedea exact de unde lovea. Însă Ji Bozai, cel din fața lui, nici nu făcuse vreun pas. Lamele de vânt trimise de Zuo Ping se destrămară în fum înainte să-l atingă.
Ji Bozai întinse mâna, apucă un fir subțire de energie Yuan și-l aruncă. Zuo Ping ridică imediat lama de vânt pentru a se apăra, dar energia nu trecu deloc prin lamă — se încolăci direct în jurul taliei lui.
Lovitura aceea era mai brutală decât orice bici. Îi zdrobea oasele. Fața lui Zuo Ping se albise instantaneu. Se grăbi să-și transforme lama în pumnal și încercă să taie firul.
De obicei, pumnalul său de energie Yuan putea străpunge orice, chiar și energia altora. Doar era un luptător de elită. Dar de data asta… firul trimis de Ji Bozai nici măcar nu se clinti. Parcă era o pufoșenie de salcie. Mai rău, auzi sunetul lamei proprii îndoindu-se.
Un fior rece îi străbătu șira spinării. Se uită înmărmurit la Ji Bozai.
Așa ceva… cum era posibil pentru cineva de nici douăzeci de ani?
Scrâșnind din dinți, scoase brusc 80% din puterea lui Yuan. Culoarea violet slabă deveni intensă, transformându-se în mii de ace de oțel care se repeziră spre Ji Bozai cu o viteză uluitoare.
Era mai dens decât o ploaie torențială. Aura care venea spre el era de-a dreptul sufocantă. Yan Xiao și ceilalți se ridicară în picioare, îngrijorați.
Ji Bozai își ridică puțin capul. Nici nu apucă să se ferească — corpul îi fu înghițit de roiul de ace. Impactul era ca o cascadă. Lespezile albastre de pe jos trosniră și explodară în toate direcțiile.
— Domnul Ji! — țipă Xu Tianji, iar în jur izbucni rumoarea.
— E grav! — izbucni Xiuyun, lovind-o pe Ming Yi peste braț. — Stilul lui e prea mârșav, domnul Ji n-are nici măcar loc să se ferească!
Ming Yi, trezită din somn, chicoti.
— Dacă n-are loc să se ferească, nu poate să se apere cu un scut?
— Ușor de zis! — o fixă Xiuyun cu o privire aprigă. — Ce scut ar putea opri atâtea ace? Sunt grămadă pe zece pași înălțime! Nu există scut să reziste la așa ceva!
Ba da — unul negru.
Ming Yi realiză ceva. Chiar dacă aveau mari speranțe în Ji Bozai, oamenii aceștia nu știau prea multe despre adevărata lui forță. În toate cele șase cetăți, numărul celor care chiar aveau șanse să-l omoare pe Ji Bozai se putea număra pe degete. Și totuși, se comportau de parcă sfârșitul lumii era aproape.
Că oficialii și nobilii reacționau așa era una, dar Yan Xiao, Liang Xiuyuan și ceilalți apropiați păreau la fel de alarmați. Shu Zhonglin chiar părea că voia să sară pe platformă.
Ming Yi dădu din cap, cu un aer de „vă pierdeți timpul”. Era gata să se întoarcă la somn, dar în clipa următoare ochii i se opriră pe Situ Ling, care stătea în partea stângă a locurilor principale.
Era singurul care nu se uita la Ji Bozai.
Ochii lui erau strălucitori, zâmbea și o privea direct pe ea. Când observă că fusese zărit, își împreună mâinile și îi înclină capul, ca salut.
Ming Yi simți un fior.
Situ Ling nu putea folosi energie Yuan, ar fi trebuit să fie îngrijorat pentru Ji Bozai, nu pentru ea. De ce se uita fix la ea?
Abia atunci își aminti: ea trebuia să joace rolul micii dansatoare profund îndrăgostite de Ji Bozai.
Se încordă imediat. Îi răspunse politicos, apoi făcu pe „fata curajoasă” care se uită în jur, dar „fără să vrea”, privirea i se opri exact spre platformă, unde era Ji Bozai.
Față de grija superficială a celorlalți, a ei părea mai adâncă. Perfect.
Își dădu un „like” mental.
— Drăguță, nu? — zise Situ Ling către Fu Yue, cu un zâmbet.
Fu Yue încruntă sprâncenele.
— Doamne, uitați-vă în față, nu la ea.
— Ce să văd? Nu moare, bombăni Situ Ling, nemulțumit.
Fu Yue se întoarse să-i spună ceva, dar o lumină puternică izbucni pe platformă. Pupilele i se contractară.
Energia era uriașă.
Vântul se ridică, păsările zburară în cercuri. Cascada de ace se opri la un moment dat… și începu să curgă înapoi, purtată de o forță violet și mai intensă.
Ultimul val de ace se ridică de pe podea, iar Ji Bozai apăru teafăr. Roba roșie era perfectă, scutul intact. Pe el, un dragon negru încolăcit, cu gura deschisă.
Tăcere.
Toți cei care controlau energia Yuan își schimbaseră expresia.
Puterea Yuan neagră era rară. Dar ca cineva să poată forma din ea un dragon întunecat… însemna un control aproape divin.
Cine putea lupta cu așa ceva? Nu doar Zuo Ping. Chiar și dacă ar fi apărut încă un Zheng Tiao, tot n-ar fi rezistat.
Zuo Ping privea înmărmurit spre cascada violet care venea spre el. Fața îi era albă ca varul.
Cum era posibil? Era cu zece ani mai în vârstă decât Ji Bozai. Se antrenase zilnic, studiase cărți secrete, participase la conferințele Cetăților ani la rând… și totuși nu reușise nici măcar să-l rănească.
Ceva era greșit. Nu putea fi real.
— Domnule Zuo, ferește-te! — strigă Bo Yuankui. Scutul lui nu putea opri cascada aceea.
Dar Zuo Ping stătea nemișcat, ca și cum primise o lovitură mortală în orgoliu. Privirea i se încețoșa, în timp ce întreaga platformă devenea violetă.
Ministrul de pe locul principal interveni la timp:
— Bozai, ajunge.
Cascada se opri la un deget de pieptul lui Zuo Ping, apoi începu să crape. Ji Bozai flutură mâna, iar fragmentele violete se risipiră în lumină, strălucind ca niște stele.
Mulțimea rămase cu gura căscată. Cei din Cetatea Muxing se întinseră entuziasmați să prindă lumina, în timp ce cei din Yuyue și Xincao rămăseseră muți.
Anul acesta… Cetatea Muxing nu mai putea fi tratată cu ușurință.
Bo Yuankui, deoparte, își lăsă privirea în jos. Veniseră cu gândul să-l testeze pe Ji Bozai. Dar după eșecul lui Zuo Ping, nu mai avea de ce să se urce pe platformă ca să se facă de râs.
Ji Bozai avea dreptate. Xincao fusese mereu pe ultimul loc dintre cele trei cetăți de sus. În fond, nici nu se deosebea prea mult de cele de jos. Iar el, ca reprezentant al Cetății Yuyue… de ce să se coboare la nivelul lor?
Mai bine să aștepte.
Ministrul-șef era încântat. Zâmbea până în adâncul sprâncenelor. Dar cum erau și oaspeți prezenți, își păstră calmul și spuse:
— Ești oaspetele nostru. Un duel de încălzire e în regulă, dar acum vino la loc.
Ji Bozai încuviință și se întoarse calm la locul lui.
Pe drum, când trecu pe lângă Zuo Ping, se opri, vrând parcă să-l invite să stea alături de el — o modalitate de a-i lăsa o cale de retragere.
Dar, înainte să spună ceva, ochii lui se întâlniră cu privirea otrăvită a lui Zuo Ping.
