Banchetul de bun venit avea loc pe cea mai mare platformă Tage din curtea interioară. Din ce se știa, oaspeții din Cele Trei Cetăți de Sus nu plecau doar cu darurile primite – aduceau întotdeauna luptători redutabili pentru a-și demonstra măiestria. Așadar, platforma era complet deschisă, iar în centru se afla o mică arenă destinată duelurilor.
Banchetul încă nu începuse. Cei din Cele Trei Cetăți nu sosiseră încă, dar în aer plutea deja o tensiune ciudată. Nobilii vorbeau în șoaptă, servitorii se mișcau cu atenție exagerată, iar până și păsările de pe crengi păreau să stea mai înțepene decât de obicei.
Ming Yi urma o slujnică, dar înainte să ajungă la locul stabilit, un grup de oameni le ieși în cale.
— Întoarce-o din drum, spuse Ji Tianji cu voce joasă, scurt și răspicat.
Slujnica păru încurcată.
— E din partea domnului Ji…
— Aici e banchet oficial, nu târg. Ce caută cineva fără rang printre locurile de onoare? Dacă Cancelarul se supără, îți vei da tu capul pentru ea? replică Tianji, netezindu-și fusta azurie cu model de ploaie, în timp ce tonul i se făcea și mai ascuțit.
— Înțeleg… dar domnul Ji a trimis-o personal. Nu pot s-o alung pur și simplu, spuse slujnica, înclinându-se.
Ji Tianji aruncă o privire batjocoritoare spre Ming Yi.
— Atunci pune-o să stea în spatele iazului.
Acel iaz se afla la marginea platformei, departe de mesele centrale. Era înconjurat de copaci care scuturau frunze, păsări și gângănii. De obicei, acolo stăteau doar funcționari mărunți sau cărturari fără renume.
Ming Yi o privi pe Tianji și întrebă liniștit:
— Asta e casa ta?
Ce atâta autoritate?
Tianji se blocă o clipă, apoi își dădu ochii peste cap.
— Sunt de la Academia Yuan Shi. Azi mă ocup de organizare, ca să nu pățim vreo rușine în fața celor din Muxing.
Privirea îi coborî iar pe rochia și bijuteriile lui Ming Yi. Se încruntă și mai tare.
— O simplă dansatoare… și te crezi stăpâna conacului Ji?
— Hainele și bijuteriile astea mi le-a dat domnul Ji. Nu eu le-am ales. Poți să-l întrebi direct dacă mă consideră stăpână, răspunse Ming Yi calm.
— Tu…!
Tianji strânse din buze, dar se opri și zâmbi rece.
— Nu o să te considere niciodată. Ești doar o jucărie trecătoare. Mai bine te trezești la realitate, altfel o să te doară.
„Interesant”, gândi Ming Yi. Cine tratează oamenii ca pe jucării… chiar crede că ea o să fie tratată altfel?
Fără să se sinchisească, trecu pe lângă slujnică și porni spre locul lui Ji Bozai.
— Oprește-te! strigă Tianji și se repezi să o prindă de braț. — Poate în alte zile era iertat, dar azi știi ce înseamnă banchetul ăsta? Vrei să faci scandal?
Ming Yi o privi nedumerită.
— Scandal? Eu doar merg acolo unde am fost trimisă.
— Tu nici măcar nu înțelegi tehnicile de duel cu Yuan. Dacă te așezi sus, îl faci de râs pe domnul Ji. Nu-ți e rușine?
Își schimbă tonul, încercând o voce blândă și protectoare.
— Hai jos, locul ăla nu e pentru tine.
— Exact. Dacă te întreabă cineva ceva, o să taci mâlc, adăugă o fată din apropiere.
— Crezi că banchetul e doar pentru a mânca?
— Faptul că nu te-ai născut într-un mediu cu dueluri nu e vina ta, dar dacă nu ții cont de onoarea Muxingului, nu te mira că te tratăm ca atare.
— Cei din Chaoyang provoacă pe toată lumea. Dacă stă Tianji acolo, poate răspunde la întrebări din „Compendiul Duelurilor”. Tu? Sper să nu tremuri de emoție.
— „Compendiul Duelurilor”? întrebă Ming Yi.
Tianji oftă teatral și explică, cu o privire superioară:
— E un manual secret despre tehnici de luptă și puterea Yuan, scris de un maestru din Chaoyang. Greu de înțeles pentru oamenii obișnuiți.
— De ce-i explici? N-ar pricepe nici dacă i-ai băga cartea pe gât, râse alta.
— Noi am urmat cursurile de la Academie. Nu ne putem coborî la nivelul ei.
Ming Yi nu se putu abține și întrebă:
— Până unde ați ajuns cu profesorii?
— Până la capitolul trei, spuse Xiuyun, apoi se opri brusc. — Ce, ai citit și tu?
— Cartea aia nu există decât în Academii. De unde s-o aibă? Doar se dă mare, comentă Tianji, dar brusc se opri. Privi în spate, apoi se înclină și vorbi cu o voce dulce, schimbată total:
— Vă rog, nu vă supărați pe mine, doamnă Ji.
Ming Yi ridică o sprânceană. Se întoarse. Într-adevăr, Ji Bozai venea spre ei împreună cu Liang Xiuyuan și alți câțiva.
Părea că tocmai vorbise cu Xiuyuan, dar observând adunătura de oameni, se opri. Xiuyuan se grăbi să salute, dar simțind atmosfera, se încruntă.
— Ce se întâmplă aici?
Tianji își lăsă ochii în jos și se plecă în fața lui Ji Bozai.
— Eu am greșit… voiam doar să stau mai aproape de tine, ca să-ți pot șopti, la nevoie, ce preferințe și slăbiciuni au trimișii. Nu mi-am imaginat că ea se va supăra și va face scandal…
Se opri aici, mușcându-și buza, ca și cum suporta o nedreptate.
Ming Yi se uită la ea și gândi: „Asta o știu și eu, dar n-am chef de teatrul ăsta azi. Și oricum, Ji Bozai nu e prost.”
— Tu știi mai multe decât Ming Yi. E-n regulă să stai lângă mine, spuse el rece.
Zâmbetul i se șterse de pe chip. Îl privi uluită.
Elegant, în roba lui roșu-închis, părea tot el. Dar ochii lui nu se întâlniră cu ai ei nici măcar o clipă. Părea un străin.
— Nu am soție. Așadar, ea nu e doamna Ji. A fost adusă aici doar pentru completare. Dacă deranjează, trimiteți-o mai jos.
Ming Yi simți cum i se strânge pieptul. Clipi greu.
Ce… înseamnă asta?
Nici ceilalți nu înțeleseră ce se întâmpla cu Ji Bozai. Dar el deja se îndepărtase, așa că nu aveau ce face decât să-l urmeze.
— Mă bucur că ai spus-o chiar tu, spuse Tianji triumfătoare. Apoi, apropiindu-se de Ming Yi, adăugă în șoaptă:
— Umilința de atunci, din mijlocul drumului… azi mi-am luat revanșa.
Se opri o clipă și zâmbi larg.
— Și domnul Ji mi-a făcut onoarea s-o facă în locul meu.
