Ușa salonului privat se deschise și cineva intră pentru a servi vinul.
Ming Yi era adâncită în gânduri, când simți deodată o senzație rece pe creștet. Vinul se revărsase, udându-i jumătate din chip. Apoi auzi un „Ah!” și o siluetă în fustă lungă căzu direct în brațele lui Ji Bozai, chiar în fața ei.
Zgomotul atrase atenția tuturor. Ridicară privirea și o văzură pe Qing Li, obrajii roșii de jenă, așezată neputincioasă pe genunchii lui Ji Bozai.
– Nobile, eu… am alunecat pe ceva. Nu am vrut să vă jignesc.
Cupa cu vin a lui Ji Bozai se vărsase, răspândind un miros tare, picant. În combinație cu prezența frumuseții din fața lui, se crea o scenă cu totul sugestivă.
Totuși, primul lui gest nu fu să o îmbrățișeze pe frumusețe, ci să se uite într-o parte.
Vinul îi murdărise cocul lui Ming Yi, scaunul îi fusese împins, iar bărbatul ei era îmbrățișat de altă femeie.
Oricare dintre aceste trei lucruri ar fi trebuit s-o înfurie. Se aștepta ca ea să sară și s-o dea la o parte pe cealaltă.
Dar nu o făcu.
Ming Yi rămase pe loc, privind cu un aer rătăcit la el și la Qing Li, apoi își coborî încet privirea și se trase de bunăvoie într-o parte.
Inima lui Ji Bozai se strânse. Făcu semn lui Bu Xiu să o ducă pe Qing Li deoparte, apoi o trase pe Ming Yi înapoi pe locul ei.
– Unde te-a murdărit? întrebă.
Ea îl privi uimită, ochii migdalați umplându-se treptat cu o umbră de zâmbet. Își duse încet degetul spre podoaba din păr.
– Aici.
Ji Bozai își strânse mâneca și, încruntându-se, începu să o șteargă cu grijă.
– De obicei ești iute de reacție. De ce n-ai evitat acum?
– A fost prea rapidă. N-am apucat să mă feresc, răspunse ea, plecând capul și lăsându-l să-i aranjeze podoabele.
Qing Li încă părea amețită când Bu Xiu o conduse deoparte. Când întoarse capul și văzu apropierea dintre cei doi, se ridică înciudată.
– Nobile, ea m-a împins. De-aia am vărsat vinul.
Ji Bozai nu clipi măcar.
– Înțeleg. Poți pleca.
Qing Li privi încremenită spre spatele lui.
– Domnul meu nu era așa altădată. Încă e supărat din cauza greșelii mele de atunci? Am înțeles, vă rog să mă credeți. În toată această vreme, n-am primit niciun alt client în afară de dumneavoastră. Am tot așteptat să veniți la Hua Man Lou, să vă pot explica. Și ați venit, dar cu o însoțitoare, doar ca să mă răniți…
Făcu un pas șovăielnic, ca și cum ar fi vorbit singură.
– Nu am nimic, în afară de acest trup, pe care deja vi l-am oferit. Ce altceva vreți de la mine? Orice doriți, sunt gata să dau. Doar spuneți, stăpâne.
Ming Yi se încruntă.
Chiar și curtezana cea mai de seamă ajunsese să se închine în fața lui Ji Bozai. Frumoasă, și cel mai probabil talentată. De ce să-și pună totul în joc pentru un bărbat care nu avea de gând s-o răscumpere?
Iar Ji Bozai… că o folosea drept acoperire, era una. Dar de ce să-i toarne vorbe dulci? Doar ca s-o lase cu inima frântă?
Adevărat… câinele nu-și schimbă năravul.
Văzând schimbarea din privirea lui Ming Yi, Ji Bozai simți o ușoară ușurare.
Se temuse că fata era prea resemnată, că nici măcar geloasă nu putea fi. Poate doar îi lipsea încrederea. Poate se temea că el n-o va apăra.
Cum să nu o apere?
– Bu Xiu, ridică bărbia ușor, domnița Qing Li e amețită. Du-o la ispravnicul hanului. Să se trezească.
– Da, stăpâne.
Bu Xiu se apropie. Qing Li încercă să se împotrivească, dar când el se apropiă, încremeni ușor și-l privi uimită.
– Pe aici, domniță, spuse el cu voce seacă.
Qing Li ieși din încăpere, dusă de braț, cu pași ezitanți. Puțin mai târziu, se auziră hohote de plâns, sfâșietoare.
Oaspeții veniseră să se distreze. Văzând că totul se încheiase atât de simplu, păreau dezamăgiți.
Yan Xiao își flutură evantaiul cu un zâmbet batjocoritor:
– Ducele Ji știe, într-adevăr, să arate clar pe cine iubește și pe cine urăște.
– Mă măgulești, zâmbi el, coborând privirea spre Ming Yi. O comoară greu de câștigat… nu pot îngădui să i se rănească inima.
Ming Yi nu era rănită, dar zâmbi. Simțea doar că femeile din Ținutul Qing Yun trăiau într-o lume tare crudă. Ca să supraviețuiască, trebuiau să se sprijine pe bărbați. Odată mințite ori părăsite, li se prăbușea cerul. Dacă și o curtezană cultivată, precum Qing Li, era așa, ce să mai spunem despre fetele sărace?
Ce bine-ar fi fost ca, într-o zi, și femeile să poată învăța din pruncie, iar cele cu har să devină Dueliste…
– Sunt așa doar cu cele ce-mi sunt indiferente, spuse Ji Bozai, mângâindu-și cupa. Cu tine… n-am să fiu așa.
Ming Yi își coborî ochii, apoi zâmbi:
– A avea parte de bunăvoința Domnului e onoarea slujitoarei.
Unul se prefăcea iubitor, celălalt se prefăcea că-l crede – fiecare își juca rolul cu măiestrie. Scena era plăcută de privit.
– Destul cu voi doi! Oftă Shu Zhonglin. Ne chinuim noi, ăștia fără noroc în dragoste.
– Așa e, îi ținu isonul Yan Xiao.
Liang Xiuyuan păru să se oprească o clipă, apoi spuse:
– Hei, nu mă băgați și pe mine în „noi”.
– Așa? se întoarseră toți spre el.
Ji Bozai ridică o sprânceană, amuzat:
– De când? N-ai spus nimic.
– Din ce familie e domnița? Adu-ne-o s-o vedem.
Liang Xiuyuan zâmbi tainic, cu ochi plini de căldură:
– E ocupată acum. Va avea timp când încep antrenamentele Dueliștilor.
– E cumva una din fetele ce-au primit Floarea Cozii de Pheonix? întrebă Yan Xiao.
– Da, încuviință Liang Xiuyuan. Dar e diferită. Nu râvnește la averi, nici la poziție. Nu vrea viitorul vreunui Duelist. Își face datoria și atât. Când am întâlnit-o, amenaja locul pentru competiție. Acea stăpânire de sine… n-am văzut-o la nicio altă fată.
Ochii îi străluceau când vorbea, iar ceilalți păreau tot mai curioși.
– Cum se numește?
Liang Xiuyuan îl privi precaut pe Ji Bozai:
– Dacă-ți spun, nu cumva pui ochii pe ea?
Ji Bozai izbucni în râs:
– N-am timp de așa ceva.
– Bine atunci. Numele ei e Tian Ji, fiica a treia a familiei Xu.
Xu Tian Ji?! Ming Yi se încordă, apoi întrebă nedumerită:
– Din care familie Xu?
– Care alta? Desigur, familia Xu cu merite de Dueliști, spuse Liang Xiuyuan, observând uimirea de pe chipul ei. O cunoști pe Tian Ji?
Nu doar că o cunoștea – avea ceva de împărțit cu ea.
Ming Yi își aminti laudele lui Liang Xiuyuan, dar și cuvintele grele ale lui Tian Ji pe stradă. Zâmbi blajin:
– Nu, nu o cunosc.
Nu avea de ce să-i spună adevărul unui bărbat îndrăgostit. Ar fi crezut doar că vrea să bage zâzanie.
Ea voia doar să fie o vază frumoasă, dar fără folos.
– Familia Xu? Nu e rău. Am auzit că toate fetele lor asistă la cursurile Dueliștilor. Față de celelalte domnițe, sunt mai lămurite cu privire la lumea noastră, spuse Shu Zhonglin. Adu-ne-o odată, să vedem cum arată fata ta, când conduce lucrurile.
– Va fi ocazia curând, spuse Liang Xiuyuan. Când se va deschide Academia Yuan Shi, merge și ea.
