Printre valuri de ceață, visă.
Visă că mergea printr-un râu plin de piranha. Râul era larg și adânc, iar piranha — sălbatici și flămânzi. Nu se putea apăra decât cu un strat gros de energie Yuan, înaintând cu greu spre mal, pas cu pas.
Dar poate din pricina unei cultivări insuficiente, energia lui Yuan se epuiza prea repede. Când malul era încă departe, piranha pătrunseră prin bariera sa și-i mușcară brațul.
Durerea i se urcă din șira spinării până în creștet. Scutură cu furie peștele de pe el și încercă disperat să mai cheme energie.
Dar nu era suficient. Nu era destul de puternic, de aceea bariera lui era atât de slabă.
…
O energie neagră, imensă, luă forma unui dragon întunecat, răcnind și încolăcindu-se în jurul curții principale. Aura sa ucigașă și dezlănțuită alungase toate slujitoarele și servitorii. Până și doica Xun și Bu Xiu se panicaseră:
— Unde e doctorul Yan?!
Slujitorul trimis după el se întoarse cu fața lungă:
— L-am căutat. Doctorul Yan ia pulsul Judecătorului Suprem, în curtea interioară. N-o să se întoarcă decât peste un ceas.
Ce puteau face?
Doica Xun se întoarse spre Ming Yi, dar văzu că în ochii fetei nu era teamă, ci doar o încruntare ușoară.
— A fost vreodată stăpânul… maltratat? întrebă ea brusc.
Doica Xun și Bu Xiu rămaseră uimiți, apoi o priviră cu mirare:
— De ce întreabă domnița?
Ming Yi își dădu seama că vorbise cam mult și coborî privirea:
— Când eram mică, învățam dansul într-o curte interioară și eram adesea maltratată. Când mă îmbolnăveam, eram cuprinsă de neliniște. Chiar și-n somn dădeam din mâini…
Cei doi dădură din cap, începând s-o înțeleagă. Prudența li se transformă în jenă:
— Așadar, domnița are un trecut greu…
— Da. Vin dintr-o familie săracă. Așa că e de înțeles să fi trecut prin așa ceva. Dar stăpânul, cu statutul lui… de ce ar fi trăit așa ceva? spuse ea, gânditoare.
Bu Xiu o cercetă câteva clipe. Văzând că domnița părea sincer preocupată, se hotărî, după ezitare, să-i spună:
— Înainte să participe la ultima Conferință a celor Șase Cetăți, stăpânul locuia într-un lagăr de sclavi. Pe la zece ani, supraveghetorul a descoperit că are energie Yuan. Ca să câștige favorul Judecătorului Suprem, l-a forțat să practice tehnici de luptă de rang înalt. Dar era doar un copil — chiar dacă avea talent, trupul lui nu rezista. Progresele erau lente, iar dacă nu termina manualele, era bătut crunt.
Poate de aceea, când își pierde cunoștința, își eliberează toată energia Yuan ca să se protejeze.
Pupilele lui Ming Yi tresăriră, chipul i se albise.
Știa că Ji Bozai crescuse într-un lagăr de sclavi, dar crezuse că e vorba doar de o viață grea. Niciodată nu-și imaginase o asemenea cruzime. Ce logică era asta? Dacă știau că are potențial, de ce să-l bată? De ce nu l-au ocrotit?
Își mușcă o unghie, păși de câteva ori, fruntea încrețindu-i-se fără să-și dea seama.
— Ce făceați când i se întâmpla asta înainte?
Doica oftă și clătină din cap:
— Nu ne lăsa niciodată să-l vedem în acea stare. Se retrăgea cine știe unde, se vindeca singur și abia apoi se întorcea. Doar de data asta… l-ați adus dumneavoastră.
Auto-vindecare? Ming Yi se încruntă și mai tare. Procesul consuma energie Yuan într-un ritm periculos. Mai grav, putea să-i afecteze meridianele.
Ji Bozai era nemilos cu sine însuși.
După o clipă de tăcere, spuse:
— Aduceți-mi un lighean cu apă fierbinte. Mă duc să-l văd.
Doica Xun tresări:
— Domniță, nu mergeți! E inconștient. Dacă energia lui Yuan vă lovește din greșeală…
— O să fiu atentă, făcu ea cu mâna. Viața mea nu-i prețioasă, dar stăpânul poartă greutăți mari. Dacă se prăbușește, toți se vor speria.
Bu Xiu și doica schimbaseră o privire. Apoi o priviră pe Ming Yi. Deși uneori era cam pofticioasă sau zburdalnică, acum părea gata să se pună în pericol pentru el.
Dintre toți cei care veniseră și plecaseră din preajma lui, ea părea cea mai sinceră.
Așa că, după o clipă de ezitare, Bu Xiu ceru apa fierbinte și i-o întinse.
Ming Yi abia de-o apucă și strigă:
— Prea greu! Din ce-i făcut ligheanul ăsta, din aur?!
Vărsa puțină apă, bombănind, apoi îl ridică și porni spre curtea unde Yuan-ul se agita ca un dragon furios.
Dragonul de energie neagră o simți apropiindu-se și îi răcni, scoțând colții spre ea.
Ming Yi îl ignoră, gândindu-se doar la cât de greu era ligheanul.
Dragonul se înfurie. Se ridică în aer, făcu câteva cercuri și se prăvăli spre ea cu o forță înfricoșătoare. Slujitorii țipară și fugiră. Până și doica Xun și Bu Xiu făcură un pas înapoi.
Dragonul se simți tare mândru. Se repezi cu putere în fața fetei.
Ming Yi nu se mișcă.
Energia ei Yuan se materializă sub forma unei pisici albe. Aceasta sări în față, leneș, ținându-și lăbuțele. Când dragonul se apropie, pisica ridică o lăbuță și-i trase una peste bot.
Dragonul rămase uluit, apoi mârâi și deschise gura să o înghită.
Pisica îi mai dădu o labă.
Dragonul: „…”
Întregul său trup se blocă în aer. Se uită la pisica albă, pisica se uită la el. După un moment de tăcere, dragonul își flutură coada și-i făcu loc.
Ming Yi intră în odaia lui Ji Bozai, bombănind în continuare despre greutatea ligheanului.
Pisica albă o urmă și apoi dispăru.
Dragonul rămase tăcut un timp, apoi se prefăcu că nu s-a întâmplat nimic și plecă să sperie alți oameni, să-și salveze onoarea.
În odaie, Ji Bozai părea scăldat în sânge, din cauza energiei Yuan eliberate. Din colțul gurii îi curgea sânge fără oprire, iar trupul îi era încordat, venele de pe încheieturi ieșite vizibil.
Ming Yi puse ligheanul lângă el, stoarse un prosop și îi desfăcu cu grijă gulerul, așezând compresa pe pieptul lui.
Căldura bruscă îi făcu trupul să se încordeze, dar fără să se trezească, tensiunea i se reduse ușor.
Ming Yi așteptă, schimbând cârpa când se răcea. Și, între timp, murmura:
— Ești deja atât de puternic. Niciunul din cele Șase Cetăți nu te întrece în luptă. Așa că nu te mai stresa.
— La bucătărie s-a fiert carne de gâscă. Poate mănânci când te trezești.
— Energia Yuan nu se cultivă ușor. Să n-o mai risipești așa.
— Știi… culoarea asta de pe haine, când se combină sângele cu materialul, arată chiar bine. N-o găsești în târg.
Pălăvrăgeala ei nu se mai oprea.
Ji Bozai, cel care încă visa că traversa râul, simți că piranha dispărură. Apoi și râul. În locul lor… roiuri de albine. Zumzăind fără oprire.
Deschise ochii, iritat.
Dragonul, simțind schimbarea, se întoarse fulgerător în trupul lui.
Ming Yi tresări:
— Vai de mine! Ce energie Yuan puternică! M-ai speriat de moarte!
