Ming Yi călărea pe strada Er Jiu, purtând o rochie lungă, gri, cu un corset decupat, iar chipul îi era ascuns sub o pălărie conică de mătase. După felul în care i se zguduia trupul și avea umerii lăsați, era limpede că încă plângea.
Cum să nu simtă mâhnire o femeie cu putere Yuan, trădată în asemenea hal?
După ce o privi un timp, Si Tu Ling făcu un semn cu mâna, iar garda înaltă din spatele lui coborî să o invite pe Ming Yi în trăsură, la ordinul său.
Ming Yi se sperie la început, dar când îl văzu pe Si Tu Ling înăuntru, chipul i se îmblânzi:
– Mă-nclin, tinere stăpân.
Si Tu Ling îi întinse un omuleț din zahăr, zâmbind:
– L-am luat de pe drum. Când am văzut că sora Ming plângea atât de amarnic, m-am gândit să-ți aduc și ție unul.
Ming Yi îl luă și observă că era un chip de Chang’e, cu mâneci fluide și trăsături blânde.
– De-aș fi și eu doar o păpușă din zahăr, frumoasă pentru totdeauna, și niciodată părăsită, oftă ea.
– Ce vorbe-s astea, soră Ming? Ești tot frumoasă, n-ai nicio schimbare, zise Si Tu Ling cu un zâmbet ce-i arăta dințișorii de tigru. – Alții sunt cei nestatornici, ce vină ai tu?
Azi purta o haină lejeră, din mătase albastru-safir cu luciu fin, părul legat cu perle, buzele roșii ca niște ciucuri. Privind spre lună, ochii îi luceau rotunzi și limpezi, încât cucerea pe oricine.
Ming Yi se simți tentată să-i ciupească obrajii, dar își aminti că era tânărul stăpân, așa că se abținu și doar zâmbi:
– Vorbele tânărului stăpân mângâie sufletul, îți vine să râzi doar auzindu-le.
– Dacă sora Ming dorește, aș putea ruga pe Lord Ji să te lase la mine. N-ar fi vreo piedică, îi făcu cu ochiul el.
Ming Yi rămase puțin surprinsă, iar tristețea i se întoarse în privire:
– Am fost deja dată în slujba Lordului Ji. După rușinea ce i-am adus-o în fața tuturor, n-ar vrea să mă lase să plec nici de-aș muri în conacul lui.
Si Tu Ling se încruntă:
– Cum să fie așa ceva?
– Asta-i soarta mea, își șterse ochii Ming Yi, trăgându-și nasul. M-am hotărât s-o primesc cum vine.
Chelnerul aduse câteva gustări, iar Si Tu Ling i le puse în față, spunând:
– Dacă-ți pot fi de ajutor cu ceva, sora Ming, doar zi un cuvânt.
Ming Yi simți că ceva nu era în regulă.
Până la urmă, era doar o mică dansatoare. Chiar de era drăguță, Si Tu Ling era totuși un copil. Ce ar fi putut să vrea de la ea? Și totuși, îi tot oferea ajutor.
De ce?
Își aminti cum fusese prinsă de el folosind puterea Yuan și de avertismentul lui Douăzeci și Șapte. Așa că deveni mai atentă. Dădu din cap în semn de mulțumire, apoi întinse bețișoarele spre mâncare.
Pe masă erau trei farfurii: una cu pește crocant, acoperit cu sos iute; una cu varză fiartă-n supă clară și două fructe goji; și una cu prăjitură de miere și osmanthus.
Fiecare gustare părea să vină, deloc întâmplător, dintr-una dintre cele trei cetăți mari din Tărâmul Qing Yun.
Ming Yi ezită o clipă, apoi alese prăjitura cu osmanthus.
Si Tu Ling își lăsă privirea în jos, dar ea simți cum o urmărește cu coada ochiului.
Așa că, după ce gustă din prăjitură, luă și peștele, și varza, până nu mai rămase nimic.
Dacă la prima îmbucătură părea doar intrigat, când Ming Yi goli toate cele trei farfurii, Si Tu Ling era vizibil uimit.
– O dansatoare… mănâncă atât?
Nu trebuia să aibă talia subțire și să se ferească de bunătăți?
– Să mă ierte tânărul stăpân. Am fost tulburată în ultimele zile și n-am avut poftă de nimic. Nu m-am gândit că alături de tine m-aș simți atât de în largul meu, încât am cam exagerat, zise Ming Yi cu grație, ștergându-și buzele cu zâmbet în priviri.
Si Tu Ling părea derutat.
Voise să-i observe obiceiurile la masă, dar ea lăsase farfuriile curate. Ce mai era de analizat?
– E sătulă sora Ming? întrebă cu greu. Mai aducem ceva?
– Prea multă bunătate, dar m-am săturat. Dacă tânărul stăpân poftește, mă duc să-ți aduc eu ceva, glumi ea blând.
– Nu e nevoie, răspunse el, schimbând brusc vorba. – Dacă sora Ming nu poate părăsi conacul lui Ji, m-am gândit la o cale de a-i îndulci traiul.
– Așa? se lumină Ming Yi, turnându-i ceai. – Sunt toată urechi.
– Oamenii din cetatea Zhu Yue sunt iscusiți în blesteme și otrăvuri. Au un farmec de iubire, cu două părți – una-mamă, una-copil. Dacă îi dai Lordului Ji blestemul-copil, se va îndrăgosti de tine și nu te va mai părăsi niciodată.
Părea că glumește, dar avea o urmă de seriozitate.
– Dacă vrei, ți-l pot procura.
Zhu Yue era într-adevăr renumită pentru astfel de lucruri, dar nu lăsau blestemele să iasă din cetate, pentru a nu tulbura viețile altora.
Ming Yi nu știa ce o șoca mai tare – că putea el obține un astfel de blestem sau că îi sugera să-l folosească pe Ji Bozai.
Privirea lui părea sincer dornică s-o ajute, dar tot părea straniu.
– Și chiar funcționează? întrebă cu fața entuziasmată.
– Sigur că da. Dar Lord Ji e foarte atent. Poate să nu meargă, dar merită încercat.
– Atunci da, da! încuviință Ming Yi fără să clipească. – Dacă mă poate face să-i fiu din nou dragă, sunt gata să încerc orice.
Si Tu Ling se întoarse spre garda din spate. Acesta ezită puțin, apoi se înclină și plecă.
După o jumătate de ceas, o cutie neagră cu desene încâlcite trasate cu sânge îi fu pusă în față.
Ming Yi simți un fior pe braț și înghiți în sec:
– Nu mușcă?
Si Tu Ling clătină din cap și, cu două bețișoare subțiri, împărți cutia în două:
– Asta e partea-mamă. Sora Ming trebuie s-o ascundă bine. Iar aici e partea-copil, e foarte mică. Cel mai bine e s-o pui în ceai. Dacă nu merge, în apă. Iar în cele din urmă, în vin.
Ming Yi primi cu recunoștință lucrurile, dar nu se putu abține să întrebe:
– Nu-i va pune viața în pericol, nu?
– Doar dacă are gânduri ucigașe față de tine. În rest, nu.
Sincer vorbind, părea un blestem chiar bun.
Ming Yi clipi și întrebă, deodată:
– Dar de ce tânărul stăpân e atât de bun cu o biată sclavă ca mine?
Si Tu Ling dădu din picioare și zâmbi:
– De mic sunt bolnăvicios și n-am putut cultiva puterea Yuan. Când am văzut cât de pricepută e sora Ming, mi s-a părut uimitor ca o femeie să ajungă la asemenea forță.
– Nu-s decât câteva șmecherii, zâmbi sec Ming Yi. La noi în sat era un luptător plictisit care ne mai învăța câte ceva. Fetele de la țară sunt mai slobode la fire, învățau din zbor. Nimic mare lucru.
– Înțeleg, murmură el, fascinat. Dar sora Ming tot e mai iscusită ca mine.
Asta era clar. N-ar fi putut scoate blesteme din senin în cetatea Mu Xing.
Zâmbind încurcată, Ming Yi se ridică:
– Atunci mă duc să mă pregătesc. De reușește, tânărul stăpân va avea din partea mea toată recunoștința.
