Pentru o clipă, Ming Yi crezu că totul s-a sfârșit. Fusese descoperită de Ji Bozai, și, negreșit, avea să fie prinsă în Întunericul lui și supusă la torturi cumplite.
Însă, după un timp, Ji Bozai nu făcu nicio mișcare. Doar părea curios în fața panicii de neascuns de pe chipul ei.
— De ce te temi? întrebă el.
— Această servitoare… se teme firesc de oamenii răi din conac, răspunse ea slăbit.
— Nu cumva persoana cea rea e chiar… —
Ming Yi simți cum i se zbârlește părul de spaimă.
— C-ce vrea stăpânul să spună?
El făcu o pauză, apoi zâmbi pe jumătate:
— …cea care i-a adus aici?
Inima i se strânse, apoi începu să bată cu putere. Ming Yi își apăsă pieptul cu palma, încercând să râdă și să plângă în același timp:
— Ce înseamnă „i-a adus”? întrebă ea.
— Mai devreme, în ruinele depozitului, am simțit urme de energie Yuan, spuse Ji Bozai lent. Nu-mi era cunoscută, așa că l-am trimis pe Bu Xiu să cerceteze toți noii veniți din conac. Drept urmare, am prins pe cineva care poseda energie Yuan, dar lucra ca simplu servitor în casa mea.
Nu vorbea despre ea.
Strânsoarea de pe inimă i se mai slăbi. Ming Yi trase câteva respirații:
— Ce… ce legătură are asta cu această servitoare?
— Data trecută ai spus că ai văzut un hoț în conac și ai insistat să angajăm mai mulți paznici, zise el, mângâindu-i obrazul. Iar acel om a pătruns în conac exact atunci. Nu l-ai adus tu?
Ea trase aer brusc și îi prinse mâneca, scuturând-o:
— Cum să fie vina mea? Servitoarea aceasta a venit din curtea interioară împreună cu stăpânul. Nu cunosc pe nimeni din afară.
Știa și el asta, doar că încerca s-o sperie. Nu se aștepta însă ca reacția ei să fie atât de vie, de parcă chiar ar fi ascuns ceva.
Ji Bozai o scrută atent:
— Dacă nu-l cunoști, cum l-ai convins să dea foc depozitului?
Ming Yi își coborî ochii. În gând, își spunea că astfel de lucruri le făcea ea însăși — era mai simplu decât să roage pe altcineva. Dar, dacă el întreba…
— Cum să fi știut această servitoare că el avea energie Yuan? Doar i-am cerut, într-o doară, să dea foc.
Ji Bozai tăcu. Privirea lui deveni tot mai întunecată, iar Ming Yi simțea că nu mai poate suporta acea tăcere. Oftă lung:
— Dacă stăpânului îi plac femeile gingașe și delicate, de ce mă mai întreabă atât?
— Îmi plac femeile gingașe, zise el. Dar trebuie să știu ce gândește femeia care-mi încălzește patul.
Ming Yi își înclină capul, cu ochii de vulpe ridicați spre el. Părea că judecă dacă merita sau nu să spună adevărul. Apoi, relaxându-și umerii, oftă lung:
— Oricum, soarta acestei servitoare depinde de stăpân. Nu e nicio pagubă dacă-i spun aceste gânduri mărunte.
Ji Bozai nu se aștepta la o asemenea sinceritate. Dar chipul ei părea cu adevărat destins, iar ochii îi erau clari.
— Când am primit acea rochie verde-mulan, m-am întrebat: deși stăpânul e romantic, e totuși un războinic. Cum de are gusturi atât de fine, potrivite cu inima unei femei? Nu cumva era o rochie de la altcineva, dată apoi mie?
— Așa că, după ospăț, am întrebat-o pe doica Xun de unde provenea materialul. Și ea a spus că fusese primit de la ducele Gong. Am ținut minte asta. Apoi, când am aflat că vine Departamentul de Justiție, primul meu gând a fost să ard cutiile din depozit, să nu găsească ceva compromițător.
— L-am rugat pe acel om să se ocupe. Cum a reușit, nu știu.
După ce povesti tot, oftă din nou:
— Această servitoare a avut o viață grea încă din copilărie, așa că e firească prudența mea. Mă temeam că stăpânului nu i-ar fi pe plac și n-am îndrăznit să-i spun direct.
Pe măsură ce vorbea, ochii i se mișcau cu prudență, iar vocea era ușor tremurată.
Ji Bozai o ascultă în tăcere. Părea că explicația era, într-o oarecare măsură, logică.
Se întoarse spre ușă și întrebă:
— Bu Xiu, ai aflat originea celui numit Douăzeci și Șapte?
Bu Xiu se întoarse spre ușă și răspunse respectuos:
— Da. E un cultivator fugit din cetatea Chaoyang, care și-a ascuns identitatea ca să-și câștige traiul. Nu are nicio dușmănie cu stăpânul.
Un om ce putea folosi energia Yuan pentru a stârni foc era, într-adevăr, periculos. Era uimitor că acceptase să fie doar un servitor.
Ji Bozai nu era convins, dar nu considera un lucru rău să-l aibă prin preajmă.
— Supravegheați-l atent.
— Da, stăpâne.
Ming Yi stătea cu ochii plecați. În gând, își zise că mai bine să-l chinuie pe el decât pe ea. Oricum, Douăzeci și Șapte era rezistent, n-o să pățească mare lucru.
— În afară de el, mai exista un om care a pătruns atunci în conac, continuă Ji Bozai. El e cel care a scos-o pe Zhang Tai afară, permițându-i să dezvăluie minciunile lui Xu Lan.
Ming Yi fu cuprinsă de uimire:
— Oare oamenii din aprovizionare sunt chiar atât de nepricepuți?
De fapt, tocmai din cauza acestei „nepriceperi” Douăzeci și Șapte intrase și reușise să transmită mesajele. Dar nu trebuia să fie atât de simplu pentru oricine să pătrundă în conac.
Văzând reacția ei sinceră și ușor supărată, Ji Bozai se mai relaxă. Spuse cu calm:
— Atunci era urgență, iar cei din aprovizionare au luat ce-au găsit din piața de sclavi. Cine și-ar fi închipuit că cineva avea planuri de lungă durată?
— L-ați prins?
— Nu. A dispărut imediat după ce a scos-o pe Zhang Tai. Abia după ce au raportat ceilalți servitori din odaia lui, Bu Xiu a aflat.
Ming Yi cugetă o clipă:
— Dacă singurul lucru pe care l-a făcut a fost s-o ajute pe Zhang Tai să demascheze minciunile, fără să vă învinovățească pe nedrept, atunci pare mai degrabă o cercetare decât o conspirație…
Se opri la jumătatea frazei.
Ji Bozai o privi pieziș:
— De ce nu continui?
— Stăpânul are o minte ascuțită. Cum să se laude această servitoare în fața domniei-voastre? zâmbi ea stângaci, schimbând vorba.
El îi apucă bărbia și i-o ridică, privind-o cu ochii întredeschiși:
— Femeile simple au și ele rostul lor. Dar tu ești isteață. Nu încerca să te prefaci proastă cu mine.
O durea puțin obrazul. Ming Yi bombăni:
— Cei deștepți nu trăiesc mult.
— Iar mincinoșii, și mai puțin.
„…”
Oricum ar fi, oricum nu trăia mult.
Se smulse din strânsoarea lui și pufni:
— Această servitoare se gândea că poate Departamentul de Justiție v-a suspectat de la bun început și a trimis oameni să cerceteze în taină.
Ji Bozai meditase la asta, apoi clătină din cap:
— Judecătorul Zhao e bătrân și nu mai e ce-a fost. Iar cei tineri de sub el sunt încă verzi. N-au cum să pună la cale asemenea lucruri.
El bănuia mai degrabă curtea interioară decât justiția.
Dar nu mai conta. Cazul prințului Ping nu-l atinsese, iar acel necunoscut părăsise deja conacul Ji. De-acum, trebuia doar să fie mai atent.
O ajută pe Ming Yi să se așeze bine:
— Voi sta două săptămâni la Hua Man Lou, ca să le spulber suspiciunile. Tu rămâi aici și joacă-ți rolul până la capăt. Când piesa se termină, răsplata ta va fi pe pernă.
Ming Yi îi zâmbi sincer:
— Mulțumesc, stăpâne.
Ji Bozai se ridică și era gata să plece, când se opri, spunând, parcă puțin încordat:
— Qing Li… e searbădă. N-am atins-o.
