Buxiu observă deodată o altă prezență la marginea mulțimii din curte — un tânăr de vreo paisprezece-cincisprezece ani, îmbrăcat într-o robă brodată cu fructe de curmal, ținând sub braț un dosar gros. Avea trăsături limpezi și frumoase, iar ținuta lui era elegantă.
Urmând privirea lui Mingyi, tânărul o privi, apoi înclină ușor capul:
— Cât argint valorează?
Nu era altul decât Si Tu Ling, noul medic legist și ofițer de patrulare al Curții de Justiție.
Buxiu se grăbi să se apropie și, cu palmele împreunate, răspunse respectuos:
— În fața domniei voastre, acest depozit era folosit de stăpânul nostru pentru a păstra darurile primite de la Marele Cancelar și de la rudele clanului. Valoarea este considerabilă, deși nu avem o sumă exactă. Însă registrele darurilor se păstrează și pot fi consultate.
Auzind acestea, Mingyi trase adânc aer în piept:
— Daruri de la Marele Cancelar și de la rudele clanului? Atunci trebuie să fi fost de preț imens!
Apoi se încruntă, privind spre Si Tu Ling cu reproș:
— A prăji obiecte oferite de Marele Cancelar… este o ofensă gravă.
Si Tu Ling fu cuprins de o grimasă între zâmbet și uimire:
— Soră Mingyi, nu eu am dat foc.
— Dacă nu tu, atunci cine? Noi? Mingyi bătu din picior. — Ai venit când stăpânul lipsea, cerând în mod special să mă vezi. Nu m-ai forțat, oare, să chem toți servitorii să fie martori? Cine s-ar fi gândit că tocmai atunci va lua foc depozitul, fără ca nimeni să bage de seamă? Nu pare, oare, o manevră de distragere?
Si Tu Ling clătină din cap:
— E prima mea vizită aici. Nici nu știam unde e depozitul. Cum aș fi putut da foc intenționat? Ba mai mult, venisem tocmai ca să examinez bunurile din depozit. Dacă e să vorbim de suspiciuni, atunci soră Mingyi… tu ești mai suspectă decât mine.
Mingyi îl privi neîncrezătoare și își arătă nasul cu degetul:
— Eu? Am stat în Pavilionul Liuzhao tot timpul. Doica Xun poate depune mărturie. Am venit în curtea din față doar fiindcă ai sosit tu, tinere domn. Nici n-am pus mâna pe ușa depozitului. Cum pot fi eu mai suspectă?
— A uitat, oare, sora Mingyi? înclină capul Si Tu Ling. — Tu ai Yuan…
Dar înainte să-și termine fraza, Mingyi îi acoperi gura.
Buxiu și doica Xun rămăseseră împietriți. O văzură pe Mingyi cum zâmbea crispat, apoi rosti ceva încet, cu voce joasă.
Ei erau prea departe ca s-audă, dar Si Tu Ling auzi clar. Strângând din dinți, Mingyi șopti:
— Nu spusesem că păstrezi secretul pentru mine?
Si Tu Ling clipi. Se strădui să-și amintească.
În ziua aceea, la conacul ducelui Gong, ea înfruntase singură o ceată de bărbați, apoi îngenunchease în fața lui, mulțumindu-i că i-a salvat viața. Din câte-și amintea, nu „conveniseră” nimic.
Dar… sora Mingyi era foarte frumoasă, iar puterea ei Yuan era impunătoare. Putea, la o adică, considera că acceptase promisiunea.
Ea îi dădu drumul și se înclină cu un aer vinovat:
— Tocmai văzusem o muscă. Iertați-mi obrăznicia, tinere domn.
Si Tu Ling clătină capul:
— Nu e nevoie de atâtea plecăciuni, soră Mingyi. Atât timp cât spui adevărul, nu mă supăr pentru altceva.
— Spun adevărul, suspină Mingyi. Când ai venit, doica Xun și cu mine tocmai mâncam. Nici nu știam de ce ai venit. N-aș fi dat foc depozitului fără rost. Toată lumea știe că prețuiesc argintul mai presus de orice. Cum să fiu eu cea care irosește bunurile?
Răspunsul părea rezonabil. Si Tu Ling reflectă o clipă, apoi spuse:
— Atunci să așteptăm să se stingă focul, apoi verificăm.
— Tânărul domn e înțelept, încuviință Mingyi, înclinându-se și cerând să i se aducă un scaun.
În spate, câțiva slujitori murmurau curioși:
— Cum poate un băiat atât de tânăr să fie deja oficial?
— E Si Tu Ling. Are talent extraordinar în rezolvarea cazurilor. E de origine modestă și nu are putere Yuan, dar e extrem de ager. Domnul Zhao se bazează mult pe el în ultima vreme.
— Așa deci…
Mingyi rămase alături de Si Tu Ling, cu un zâmbet calm pe chip, dar în suflet era agitată.
Cum putea fi o coincidență atât de crudă? Tânărul învățat pe care îl trăsese într-o înscenare, ca s-o salveze, era chiar Si Tu Ling?
Dacă cineva ca el ar dezvălui că ea putea folosi puterea Yuan, cum ar mai putea Ji Bozai s-o țină lângă el?
Împovărată de gânduri, își frecă ușor tâmplele.
Când sosi Garda de Foc, flăcările erau încă mari. Din fericire, acei oameni posedau putere Yuan și o condensară în câmpuri protectoare, stingând treptat focul ce părea de nestăvilit.
Pe măsură ce începură evaluările, Si Tu Ling luă inițiativa, delimitând zona cu oamenii săi.
Buxiu se apropie de Mingyi, ușor neliniștit:
— Domniță?
Mingyi nici nu-l privi:
— Nu te teme.
Doar aceste două cuvinte, dar Buxiu simți, fără să știe de ce, că se putea liniști. Se retrase cu ceilalți slujitori și așteptă în curtea din față.
După o jumătate de ceas, Si Tu Ling reveni și spuse:
— Majoritatea lucrurilor s-au făcut scrum. Doar câteva lăzi cu stofe au supraviețuit. Erau făcute din materiale ignifuge.
Mingyi își duse mâna la inimă:
— Doar niște stofe? Dar aurul, argintul, giuvaerurile?
Doica Xun zâmbi cu calm:
— Darurile Marelui Cancelar și ale rudelor erau în mare parte relicve culturale. Obiectele comune nu se păstrau în acel depozit.
Colțul gurii lui Mingyi se strâmbă:
— Nu prețuiesc aurul și argintul, dar țin la niște stofe și hârtii… Ei bine, măcar paguba e mai mică.
Pe când vorbea, Si Tu Ling o observa atent, urmărindu-i fiecare expresie și gest.
Din păcate, nu descoperi nicio fisură. Părea sinceră — ca și cum nu-i păsa deloc ce se afla în acele lăzi.
Cu privirea coborâtă, gânditor, întrebă din nou:
— Motivul pentru care am venit azi e să vă întreb, soră Mingyi: ați văzut cumva o fustă de culoarea „Verde Mulan”?
Mingyi îl privi nedumerită:
— Nu. Am mai răspuns și domnului Zhao. Eu, o simplă dansatoare, de unde să am „Verde Mulan”?
— Domnul Ji nu v-a dăruit?
Mingyi își umflă obrajii:
— După cum ați spus și dumneavoastră, acea culoare e rară. Cum să mă onoreze stăpânul cu așa ceva?
— Dar se spune că domnița Mingyi e foarte prețuită.
— Prețuită? Zâmbi cu amărăciune, apoi își coborî pleoapele, ascunzând lacrimile. Arătă spre coridorul din apropiere:
— Conacul ia foc, iar eu încă sunt aici. Ați văzut vreun semn că stăpânul mă caută? Dacă nici de viața mea nu-i pasă, cum puteți vorbi de favoruri?
Si Tu Ling era încă tânăr, nu înțelegea prea bine lucrurile inimii. Ascultând-o, se încruntă și întrebă:
— Dar domnul Ji? Unde e?
Buxiu, vizibil iritat, răspunse:
— Tinere domn, puneți întrebări cam multe. Noi, slujitorii, cum să știm unde merge stăpânul?
— De acum face parte din anchetă, spuse Si Tu Ling și porunci cuiva din spate:
— Mergeți și chemați-l înapoi pe domnul Ji.
Apoi se întoarse spre Mingyi:
— Dacă domnul Ji nu v-a dăruit fusta „Verde Mulan”, atunci de unde ați avut-o la banchetul privat al clanului?
Mingyi se încruntă:
— Cine v-a spus că am fost la acel banchet?
Si Tu Ling oftă ușor și îi întinse o copie a unei mărturii. Mingyi o luă, o parcurse, iar fața i se albi. Lacrimile îi năpădiră ochii, iar buzele începură să tremure:
— Ce spune ea?
— Zhangtai a mărturisit deja că, în ziua banchetului, Xu Lan a abuzat de poziția sa și v-a permis să mergeți în locul ei, zise Si Tu Ling, strângând buzele. — De ce mințiți, soră Mingyi?
