Traducerea în română a acestui fragment este:
Deși în acea zi aflase despre starea lui Jin Chao, faptul că intrase cu adevărat în viața lui și văzuse cu ochii ei toate acele instalații o lovi din plin.
Bărbatul care altădată fusese atât de capabil, care o ridica cu o singură mână fără efort, care o purtase în brațe până la etajul cinci fără să răsufle greu, ajunsese acum să fie constrâns de cele mai mărunte lucruri ale vieții. Inima lui Jiang Mu se strânse, ochii i se umeziră, dar se adună înainte să iasă din baie.
Jin Chao era ocupat în bucătărie, iar Jiang Mu i se alătură. Bucătăria în formă de L era spațioasă, iar mirosul de crabi fierți deja plutea în aer. Jin Chao pregătea cina, iar Jiang Mu se apropie, suflecându-și mânecile:
– Hai să gătesc și eu câteva feluri.
Jin Chao îi aruncă o privire în lateral, într-un ton ușor batjocoritor:
– Ai devenit pricepută, nu?
Jiang Mu îl privi cu ochii mari, făcându-se intenționat că-i e milă:
– Ce era să fac? N-a avut cine să mă îngrijească atâția ani, era să mor de foame?
Își scoase haina, iar Jin Chao se întinse să i-o ia. Văzându-i colțurile ușor roșii ale ochilor în ciuda tonului ei lejer, buzele lui se încordară și își întoarse privirea, întrebând într-o doară:
– Greu de crezut că n-ai avut pretendenți.
Jiang Mu izbi puternic ghimbirul cu spatele cuțitului și spuse cu indignare:
– Eu, fără pretendenți? Coada de bărbați după mine se întindea de la Canberra până la Opera din Sydney!
Jin Chao îi agăță haina și se întoarse:
– Și totuși n-ai ales pe nimeni?
Jiang Mu tocă ingredientele și le puse într-un castron, răspunzând:
– De unde știi că n-am ales? Am ieșit cu destui. Cel mai trăsnit era un rocker care, la prima întâlnire, m-a dus adânc în munți. Credeam că mergem la un grătar, dar el a sărit direct în râu, cu tot cu pantofi, și mi-a zis să sar și eu. Râul era aproape înghețat!
Sprâncenele lui Jin Chao se încruntară ușor, mișcările i se încetiniră și o privi cu un soi de expresie greu de descris. Jiang Mu începu imediat să râdă și își înclină capul:
– Chiar crezi tot ce spun?
Jin Chao o privi cu o intensitate intimidantă:
– Ai rămas fără subiecte?
– Mai sunt destule. Mai lucrezi cu mașini?
– Cam așa.
– Când m-am întors în China, am fost la Tonggang și l-am întâlnit pe Pan Kai. Mi-a dat numărul tău – o linie fixă din Changchun, dar nu am putut da de tine. Cum ai ajuns în Changchun?
– Am stat acolo doi ani. După absolvire am venit aici, dar încă am treabă acolo, mai merg din când în când.
– Ce fel de muncă?
– Proiecte, nu e ceva stabil. Locul la care ai sunat se mutase între timp, numărul nu mai era valabil.
Jiang Mu mormăi:
– Asta explică.
Apoi întrebă:
– Bac sau examen pentru învățământul pentru adulți?
Jin Chao curăța eficient bucățile de grăsime pe care ea nu le voia și răspunse:
– Examen de auto-învățare.
Jiang Mu se opri. Auzi vorbindu-se despre acel sistem – înveți pe cont propriu și treci peste o duzină de materii ca să obții diploma. Nu era deloc ușor, mai ales când trebuia să și muncești în același timp.
– A fost greu?
– Asociatul n-a fost. Licența a cerut mai mult efort, dar se poate face.
Jiang Mu procesă cu întârziere. Realiză că, neavând liceul terminat, Jin Chao începuse cu o diplomă de nivel inferior. Nu se putu abține:
– A trebuit să memorezi mult?
Jin Chao zâmbi abia sesizabil:
– Lucruri ca Principiile de bază ale marxismului – le-am învățat în timpul recuperării, n-aveam mare lucru de făcut.
La asta Jiang Mu nu avu niciun dubiu. Jin Chao fusese mereu isteț – încă din copilărie memora mai repede decât ea. Cuvintele învățate la școală peste zi, el le ținea minte până seara. Înainte de examenul ei de admitere, Jin Chao îi împărtășise o metodă ciudată de memorare – transforma sensul frazelor în ceva complet diferit, dar cumva, data viitoare când întâlnea aceeași idee, nu o mai uita niciodată.
– Ai studiat același domeniu?
Jin Chao curăța creveții cu dexteritate:
– Când Guangyu m-a recomandat la Changchun, aveam experiență dar nu și diplomă, așa că am ales proiectare și automatizări mecanice.
– Și acum faci masterul? Tot pe același domeniu?
– Inginerie termică și energetică. Termin anul viitor.
Jiang Mu rămase uimită. Poate că pentru unii nu era mare lucru să faci un master, dar pentru Jin Chao, mai ales după ce văzuse cum era amenajată baia, fiecare pas părea să fi fost urcuș printre stânci. Cu cât urca mai sus, cu atât simțea mai mult greutatea acelui drum.
Jin Chao îi simți starea și schimbă subiectul:
– Pui mai multe întrebări ca un recrutor. Vrei să-ți trimit o copie după diplomă?
Jiang Mu tăcu în sfârșit, zâmbind. Fără haină, purta un pulover crem cu guler seminalt, iar părul lung îl avea prins lejer la spate, cu câteva șuvițe căzându-i pe obraji. Părea blândă și caldă, aducând un soi de tihnă în bucătăria goală.
Jin Chao o privi în lumina caldă, apoi deschise un sertar și îi întinse un șorț. Jiang Mu încă marina carnea, mâinile fiindu-i pline de sos.
Ca să nu-i păteze hainele albe, Jin Chao se apropie din spate și i-l puse pe cap. Prezența lui o făcu să-și țină respirația, mâinile i se opriră din mișcare, dar el se trase imediat înapoi.
Jiang Mu se întoarse și-l privi. Chipul lui, profilat în tensiune, emana o căldură reținută. Apoi privi spre Lightning, întins în pragul bucătăriei. Totul părea ireal, ca un vis.
Ea gătise burta de porc crocantă și un cap de pește, iar Jin Chao pregătise alte câteva feluri. Crabul era gata – toți mari. Înainte de cină, Jin Chao primi un apel. Deși telefonul nu era pe difuzor, Jiang Mu crezu că recunoaște vocea de la celălalt capăt.
Se apropie de Jin Chao, ciulind urechile – era, într-adevăr, râsul exuberant al lui San Lai:
– Dacă tu nu vii la noi, venim noi la tine! Plecăm acum, e doar la două ore distanță. Ce rost are să petreci singur sărbătoarea?
Jin Chao o privi pe Jiang Mu, care aproape se lipise de el, și răspunse neutru:
– De unde știi că sunt singur?
San Lai se corectă imediat:
– Scuze, n-am luat în calcul și pe Lightning. Dar serios acum, chiar venim!
Jin Chao spuse:
– Nu e nevoie, merg eu săptămâna viitoare.
Jiang Mu începu să râdă și își schimbă intenționat vocea, spunând în telefon cu un ton dulce:
– Iubire, grăbește-te!
„…”
La capătul celălalt se făcu liniște. Jin Chao o privi cu răceală, iar Jiang Mu își acoperi gura, râzând fără să se poată opri.
După vreo zece secunde, San Lai izbucni:
– La naiba… bine, frate, ești ocupat, închid.
Când apelul se încheie, Jiang Mu încercă să fugă, dar Jin Chao o prinse de guler și o trase înapoi, pe un ton cât se poate de serios:
– Tocmai mi-ai distrus reputația de-o viață.
Jiang Mu chicoti:
– Atunci o să am eu grijă de tine, bine?
Privirea lui Jin Chao se adânci, aerul dintre ei deveni brusc static. Zâmbetul dispăru de pe chipul lui Jiang Mu, dar ochii ei rămăseseră ațintiți asupra lui, plini de intensitate.
Jin Chao scoase un sunet întrebător.
Jiang Mu râse:
– Nimic. Bine, hai să o admirăm.
Așa că ieșiră pe balcon și se așezară față în față cu luna plină. Mai admiraseră luna și în copilărie, dar Jiang Mu nu își mai amintea clar. Jin Chao, fiind cu cinci ani mai mare, își amintea totul.
Îi spunea că trebuie să urce pe acoperiș ca să vadă luna, dar ea nu știa să se cațere. De fiecare dată, Jin Qiang stătea jos și mânca prăjituri lunare cu ananas, în timp ce Jin Chao încerca să o convingă să privească luna, dar ea era interesată doar de prăjituri. Îi povestea legenda lui Chang’e care zboară pe lună, dar ea își amintea doar de iepurele de pe lună și îl bâzâia apoi zile întregi să-i cumpere o jucărie de pluș în formă de iepure.
Acum Jiang Mu nu mai mânca dulciuri atât de grele, dar asculta cu plăcere cum Jin Chao îi povestea despre copilăria ei năstrușnică.
După un timp, Jiang Mu reveni la subiectul anterior:
– Tipul cu care împart chiria… Când am căutat apartament eram în grabă și n-am fost atentă la genul colegului de apartament. Dar nu contează, în trei luni l-am văzut doar de două ori. Apare și dispare ca o fantomă – cred că e vânător de fantome profesionist. Noaptea niciodată nu e acasă, și din camera lui se aude mereu o muzică înfiorătoare. Crezi că ar trebui să-mi caut alt loc?
Genele lungi îi fluturau seducător, iar poate din cauza vinului, tenul i se făcuse alb și ușor trandafiriu. Sprijinită lejer în fotoliul moale, emana o căldură și o blândețe greu de descris. Jin Chao nu se mai ascunse și spuse direct:
– N-ai renunțat niciodată la obiceiul ăsta… vii și nu mai pleci?
Jiang Mu râse, accentuând:
– Nu mă cuibăresc la oricine.
Jin Chao privi mult timp luna strălucitoare, apoi spuse:
– Vreau să te întreb ceva. Când te-ai întors acum în Tonggang, tatăl tău ți-a dat numărul meu de contact?
Jiang Mu dădu din cap:
– A zis că n-ai mai fost pe-acolo de câțiva ani. Voi doi v-ați pus de acord să mă păcăliți?
Privirea lui Jin Chao coborî treptat, iar el rămase tăcut. După o vreme, ridică din nou ochii spre lună și spuse:
– „Chao” înseamnă dimineață, „Mu” înseamnă amurg. Ca soarele și luna – se succed, dar nu se întâlnesc niciodată.
Sprâncenele lui Jiang Mu se încruntară treptat:
– Ce vrei să spui?
Mașina de spălat vase se opri. Jin Chao se ridică și intră în casă. Pe măsură ce trecea pe lângă ea, vocea i se stinse:
– Asta a fost promisiunea pe care i-am făcut-o tatălui tău.
Jiang Mu simți brusc cum un ghețar i se așterne peste inimă, ca o stâncă grea care căzuse din senin. În acel an, când se întorsese acasă după primul an de facultate, Jin Qiang îi ascunsese adevărul despre Jin Chao. Atunci crezuse că Jin Chao nu se stabilise încă și că va lua el legătura cu ea la un moment dat. Dar și acum, la întoarcerea în țară, Jin Qiang venise cu aceeași scuză. Deși simțea că ceva nu era în regulă, întotdeauna presupusese că Jin Chao fusese cel care alesese să tacă. Nu se gândise niciodată că Jin Qiang pur și simplu nu voia ca ea și Jin Chao să mai aibă legătură.
Timp de atâția ani, îl îngrijise pe Jin Chao ca pe propriul fiu, dorindu-i fericirea și liniștea.
Dar în același timp, Jiang Mu era copilul său de sânge – și voia ca măcar ea să aibă o viață mai ușoară, alături de un soț sănătos.
Toată lumea are grijile ei. Nu voia ca ambii copii să sufere. Mai ales când știa cât de mult Jiang Yinghan îl disprețuia pe Jin Chao. Oricine ar fi luat-o de soție, nu voia să fie Mumu. Altfel, toată familia s-ar fi afundat într-o situație imposibilă.
– Nu din cauza stării lui. Chiar dacă nu s-ar fi întâmplat accidentul, tot te-aș fi sfătuit să nu mai păstrezi legătura cu Mumu. Ia-o ca pe o datorie neîmplinită din partea mea.
Asta îi spusese Jin Qiang în seara aceea, când venise în vizită. Aducând multe lucruri, spunând și mai multe. Jin Chao nu rostise un cuvânt până la final. Când îl privise plecând, cu spatele gârbovit de povara vieții, își strânsese pumnii și rostise în șoaptă:
– Tată, îți promit…
Timp de șase ani după aceea, nu o mai căutase niciodată. Se întorcea în Tonggang o dată pe an, îi povestea lui Jin Qiang cum mergea viața și trimitea bani constant. Încet, îi arătase că se putea descurca singur, fără să fie o povară.
Și totuși, la întoarcerea lui Jiang Mu în China, Jin Qiang tot nu cedase.
„Chao” înseamnă dimineață, „Mu” înseamnă amurg – se urmează, dar nu se întâlnesc.
Jiang Mu realiză brusc cât de tăioare fuseseră cuvintele ei dinainte, ca o lamă invizibilă. Jin Qiang îl acceptase pe Jin Chao ca fiu, dar ascunderea adevărului însemna că nu-l putea accepta ca viitor soț al lui Jiang Mu. De aceea, după ce ea rosti acele vorbe, Jin Chao își lăsă privirea în jos și rămase tăcut atâta timp.
Jiang Mu se ridică brusc, cu inima tremurând, și se duse să-l caute. Jin Chao scotea vasele curate din mașina de spălat. Privindu-i spatele, în acel moment, simți cum un val puternic de emoție o copleșea. Alergă spre el și îl cuprinse din spate cu putere. Jin Chao încremeni, coborându-și privirea spre brațele ei încolăcite în jurul taliei, auzind-o întrebând:
– Ai spus că mă vei aștepta să cresc. Mai e valabilă acea promisiune?
Trecuseră aproape șapte ani de când întrebase asta ultima oară. În ochii lui Jin Chao se stârniră valuri, dar rămase nemișcat.
Vocea lui Jiang Mu tremura de emoție:
– Am 26 de ani acum. Nu mai are nimeni dreptul să decidă în locul meu. Chiar dacă toată lumea s-ar opune, ce importanță are?
Auzindu-i lacrimile în glas, Jin Chao îi bătă ușor brațele, dar ea îl strânse și mai tare:
– Ai spus că data viitoare când ne vom vedea, mă vei lăsa să te îmbrățișez cum trebuie. Am fost tare cuminte ultimele dăți când te-am văzut.
În ochii lui Jin Chao apăru o tandrețe reținută:
– Nu te opresc să mă îmbrățișezi. Lasă-mă doar să mă întorc să te privesc. Nu plânge.
Jiang Mu îi slăbi strânsoarea, dar când Jin Chao se întoarse, cu ochii lui adânci și luminoși, inima i se strânse și nu mai avu curajul să-l îmbrățișeze din nou.
Își plecă privirea, auzindu-l spunând:
– Mumu, ascultă-mă. Abia ai aflat de situația mea. Știu că ți-e greu să accepți, dar sunt multe lucruri pe care nu am apucat să ți le spun…
Jiang Mu îl privi cu ochi arzători:
– Ce ar putea fi mai important decât faptul că ești aici, în fața mea? Știi bine că nu mai sunt un copil. Dacă acum m-aș întoarce și m-aș căsători cu altcineva, ți-ar fi ușor să accepți? Spune-mi adevărul.
Vorbele ei deveneau tot mai aprinse. Jin Chao întinse mâna să o tragă spre el, dar Jiang Mu făcu un pas înapoi, privind indignată:
– Eu nu sunt atât de rațională ca tine, nu pot analiza toate aspectele. Da, tu te gândești la tot, dar eu nu. Eu doar trec punțile când le întâlnesc, și am ajuns până aici așa.
Dacă m-aș mărita cu un bărbat care mă tratează rău, cum am spus – aruncă bani pe echipamente și pe alte femei, mă rănește fizic și emoțional – chiar dacă e sănătos, crezi că aș duce o viață mai bună?
Te-ai gândit vreodată că, renunțând la mine, mă obligi să pariez cu propriul viitor?
Ochii lui Jin Chao se umplură de o emoție puternică, sprâncenele începând să i se încrunte treptat. Jiang Mu își înghiți un suspin și îl privi limpede:
– Chao Chao, azi am rupt legătura noastră de frați. De acum, nu mai putem fi frate și soră. Gândește-te bine dacă vrei să mai păstrăm legătura. Dacă simți că e o povară prea mare să fii cu mine, atunci să uităm totul.
Jin Chao o privi înmărmurit. Când Jiang Mu se întoarse să plece, ochii lui se înăspriră. Ieși din bucătărie și o prinse de braț:
– Picioarele mele nu sunt bune. Nu alerga – mi-e teamă că nu pot să te ajung.
Deși ea fusese cea care rostise acele cuvinte dure, când îl auzi spunând asta, Jiang Mu simți că i se încețoșează vederea de lacrimi, inima i se strânse dureros. Chiar și ochelarii i se aburiră, ca și cum un val de ceață i se așternuse pe podul nasului. Nu putea să-l părăsească nici măcar un pas.
Jin Chao o privi și întrebă:
– Mai vezi ceva?
Jiang Mu răspunse pe un ton înfundat:
– Nu.
Jin Chao o trase înapoi, ridică mâna să-i scoată ochelarii și, în același gest, își plecă capul să-i atingă buzele. Jiang Mu nu apucă să-și limpezească privirea, căci respirația lui caldă o cuprinse, iar senzația familiară făcu ca inima să-i explodeze.
Nu mai era loc de preludii sau ezitări – ani întregi de dor și reținere izbucniră ca un potop. Jin Chao o trase strâns în brațe, cu o mână în jurul taliei. Gândurile lui Jiang Mu se risipiră, sufletul parcă i se desprinsese de trup, până când Jin Chao o prese contra peretelui din spate. Îi prinse degetele, sărutările lui arzătoare îi aprindeau buzele ca niște flăcări.
Jiang Mu izbucni și mai tare în plâns, toate durerile și dorurile strânse în anii aceștia năvăliră deodată. Jin Chao îi cuprinse fața cu palmele și o alină:
– Nu plânge. Când plângi, sunt complet neputincios.
În ochii lui dansau lumini tulburătoare. Jiang Mu își ridică genele ude, dar nu mai auzea nimic, nimic. Doar bătăile inimii ei răsunau asurzitor în urechi. Vinul băut mai devreme își făcea cu adevărat efectul – chipul îi era roșu, iar privirea seducătoare.
Jin Chao o ridică pur și simplu. Jiang Mu își simți picioarele desprinse de podea și se agăță de el, luminile din living tremurând în ochii ei. El o așeză ușor pe canapeaua moale, iar ea rămase cu brațele în jurul gâtului lui. Jin Chao se aplecă deasupra, privindu-o de aproape, cu un măr al lui vibrând ușor, trupul plin de dorință, dar mângâiat de o tandrețe profundă. Spuse:
– Tu încă nu înțelegi pe deplin starea mea fizică. Am vrut să-ți dau timp, să te obișnuiești cu realitatea, și abia apoi să-ți spun totul.
Jiang Mu zăcea în brațele lui, ridicând privirea cu o undă de nesiguranță în ochi:
– Starea ta… înseamnă că nu poți avea copii?
Chipul lui Jin Chao se înțepenise pentru o clipă, apoi își îngustă ochii:
– La ce te gândești?
Jiang Mu recunoscu că înțelesese greșit, dar în situația lor, într-o asemenea intimitate, ce altceva putea crede?
Își întoarse privirea rușinată. Jin Chao se aplecă la urechea ei și șopti:
– Vrei să-ți demonstrez?
Mâna lui îi strângea talia – puternică și fierbinte. Jiang Mu stătea întinsă pe canapea, în timp ce el o săruta până când respirația i se rărea, tot corpul îi tremura, gata să cedeze. El o trase din nou în brațe și îi spuse:
– Nu te întoarce la mine din milă sau vinovăție. Du-te acasă și gândește-te bine. Îți trimit pe mail ultimele rezultate medicale. Citește-le. Dacă decizi să rămâi, trebuie să fii conștientă că s-ar putea să te confrunți cu multe neplăceri. Poate nu voi putea merge cu tine oriunde ai vrea. Părerile celor din jur, ce vor spune părinții tăi – gândește-te la toate astea înainte să-mi răspunzi.
Mâinile lui Jiang Mu se încleștară de hainele lui, capul îi vâjâia, și întrebă cu glas stins:
– Dacă refuz… te vei întoarce să fii fratele meu sau ne vom despărți cu totul?
Își trase brațele din jurul gâtului lui, dar când ele căzură, Jin Chao îi prinse mâna moale la timp, mângâindu-i dosul palmei cu un zâmbet adânc și cald, fără să o mai lase vreodată să plece.
Dorești să continui traducerea în același stil?
