În timp ce Xue Ying încă privea năucă spre mâinile ei, medicul își retrase degetele de pe încheietura ei și se ridică în liniște.
– Pulsul soției generalului este stabil. Nu pare a fi în pericol. Acest umil slujitor va pregăti câteva decocturi pentru protejarea sarcinii, de siguranță.
La auzul acestor cuvinte, Yi Xiao oftă ușurată și căzu în genunchi, ținându-se de abdomen, epuizată.
– Prima ucidere e mereu așa, – rosti după un timp, văzând că grupul de curioși se risipea, iar Xue Ying rămânea încremenită. – Te vei obișnui. Nici n-am văzut că avea ceva în mână. Cum ai zărit?
– I-am văzut privirea, – răspunse Xue Ying, încă tremurând. – Dar n-am vrut să-l omor… Tu ești bine?
– Se pare că am avut noroc. A lovit aici, – zise Yi Xiao încruntată, scoțând din brâu o punguță brodată. O flutură spre Xue Ying – era săculețul în care păstra vârful de săgeată.
– Și atunci de ce te zvârcoleai pe jos? – o dojeni Xue Ying. – M-ai făcut să cred că ești grav rănită.
– Injust! – mormăi Yi Xiao, aruncând un bulgăre de pământ spre ea. – Încearcă tu să fii împunsă și vezi cum e.
– Bine, atunci schimbăm locurile. Du-te, trezește-l și o luăm de la capăt! – Xue Ying îi aruncă bulgărele înapoi.
Cele două se priviră încruntate o clipă, apoi izbucniră în râs.
Înapoi în tabără, un Feng Suige furios era gata să execute pe loc ceilalți trei soldați Yulin. Abia după o jumătate de ceas de insistențe din partea lui Yi Xiao acceptă cu greu să-i trimită sub escortă înapoi la Shusha, pentru judecată.
După ce se mai potoli, împărtăși pe scurt informațiile adunate.
– E prea liniște. Prea ciudat de liniște. Simt că ceva e în neregulă…
Nu apucă să-și termine gândul, că o zarvă izbucni la marginea taberei. Un soldat din Shusha se repezi, strigând:
– Prințesă, cineva a sosit din afară…
– Ce se întâmplă? – întrebă Yi Xiao, alergând spre el.
– Doi bărbați din Cetatea Sfântă spun că au treburi urgente cu Prințesa, – răspunse acesta, întorcându-se și arătând în urmă.
Yi Xiao îl privi pe Feng Suige. El dădu din cap:
– Adu-i înăuntru.
Pe când se întorcea soldatul, Yi Xiao șopti îngrijorată:
– Să fie trimiși de Împăratul Sfânt?
– Posibil, – murmură Feng Suige, încruntat. – Suntem deja aproape de capitală. Poate că ne-a aflat locul…
Pe când discutau, cei doi bărbați îmbrăcați ca niște civili intrară după gardian. Yi Xiao scoase un strigăt și alergă spre ei.
– Cum de sunteți voi?
Nici nu apucară să se închine, că Yi Xiao îi apucă de brațe.
– Spuneți ce s-a întâmplat!
Unul dintre ei făcu o grimasă de durere. Yi Xiao îi dădu drumul imediat.
– Ce ai? Ești rănit? Ce s-a întâmplat?
Soldatul își frecă brațul, spunând printre dinți:
– Împăratul Sfânt a înscenat acuzații și l-a arestat pe Înălțimea Sa. Am scăpat printr-un pasaj secret, protejându-l pe sfetnicul Xiao…
Corpul lui Yi Xiao se cutremură. Dar înainte să poată întreba mai mult, celălalt scoase o scrisoare sigilată din sân și i-o întinse.
– E scrisă de sfetnicul Xiao. Vă rugăm să o citiți!
Yi Xiao abia parcurse câteva rânduri, când Feng Suige îi smulse brusc scrisoarea din mână. O citi rapid, apoi spuse cu calm:
– Scrisul pare a lui Xiao Weiran, dar cel ce a scris-o nu e el.
Toți înmărmuriră.
Feng Suige o privi pe Yi Xiao și întrebă încet:
– Ai uitat cum am fost siliți să sărim împreună în râu?
Yi Xiao deschise gura, dar nu răspunse. El o trase aproape, cu un zâmbet batjocoritor, atingându-i ușor buzele cu degetul.
– Și-apoi, viața lui Xia Jingshi… ce legătură are cu noi, nu?
Yi Xiao voia să riposteze, dar el îi ciupi mijlocul, silind-o să tacă.
– Când au ajuns treburile Jinxiu să fie grija Shushei? – izbucni soldatul. – De fapt, tu doar aștepți ca Înălțimea Sa să piară, ca să ai drum liber când Shusha invadează!
– Ea e soția mea. Ce-i al ei e și al meu, – zâmbi rece Feng Suige. – Iar în privința lui Xia Jingshi… ai dreptate. Accept.
– Prințesă… – șopti celălalt soldat. – Înălțimea Sa v-a prețuit mereu… pentru legătura dintre voi, vă rugăm, ajutați-ne să-l salvăm…
– Dar eu? – râse înăbușit Feng Suige. – Eu n-am tratat-o bine?
Văzând că Yi Xiao nu spune nimic, soldatul cu scrisoarea trânti piciorul și își trase camaradul:
– Gata. Nu mai cerși. A uitat cine e. Cum să-și mai amintească vechile legături?
Îi aruncă o privire amară.
– Hai înapoi. Nu cred că sfetnicul Xiao nu va găsi o cale.
Cei doi plecară ca vântul, fără a-și lua rămas-bun. Yi Xiao nu așteptă să se îndepărteze prea mult și îi smulse lui Feng Suige scrisoarea, strigând:
– Ce încerci să faci?
El îi făcu semn să tacă. Chemă doi gardieni și le șopti:
– Urmați-i. Luați câțiva oameni și marcați drumul. Când știți unde merg, întoarceți-vă imediat!
Pe o potecă de țară, câțiva bărbați îmbrăcați ca servitori însoțeau un car modest cu coviltir. De sub cortină se zări fața ușor palidă a pasagerului.
– Vicecomandant Xue, grăbiți călătoria. Eu sunt bine…
– Nu se poate, – răspunse Xue calm. – Frații s-au împărțit deja în trei grupuri, după cum ați poruncit. Oricât ne-am grăbi, nu-i putem întrece. Odihniți-vă. Vom avea curând vești.
– Cum să fiu liniștit, când totul e atât de neclar? – oftă Xiao Weiran. – Sper doar să nu fi ratat-o pe Yi Xiao.
În acel moment se auziră copite venind din pădure. Xue privi înainte, apoi zâmbi:
– Sunt ai noștri! S-au întors!
Xiao Weiran trase imediat cortina și sări jos, ținându-se de marginea carului. Xue îl sprijini.
– Dacă s-au întors atât de repede, sigur au întâlnit-o pe Yi Xiao.
– Am știut! – zise Xue, plin de bucurie. – Când a greșit sfetnicul Xiao?
Văzându-l apropiindu-se, cei doi soldați descălecară și se înclinară adânc.
– Sfetnicule Xiao!
Xiao Weiran le citi privirile copleșite de vină și simți cum inima i se strânge.
– Ați văzut-o?
Cei doi se priviră. Apoi căzură amândoi în genunchi.
– Am văzut-o… dar a refuzat să ajute…
Xiao Weiran și Xue rămăseseră împietriți.
– Cum e posibil?
– A venit cu Feng Suige de la Shusha, – răbufni unul. – Iar acel Feng… abia așteaptă să piară Înălțimea Sa!
– Ce-ai spus? Și Feng Suige e acolo? – întrebă Xiao Weiran. – Spuneți tot ce s-a întâmplat!
Soldații relatară pe rând, plini de furie. Xiao Weiran ascultă fără să-i întrerupă. Pe măsură ce vorbele curgeau, încruntarea i se estompa, iar spre sfârșit chiar zâmbea ușor.
Se întoarse spre Xue și porunci:
– Schimbăm direcția. Urmăm traseul lor. Prezența lui Feng Suige… ne mărește șansele mai mult decât ne-am fi așteptat.
