În ciuda cererii Fu Yixiao de a păstra simplitatea, ceremonia de nuntă a Prințului Regent și a primei sale țiitoare oficiale nu putea fi lipsită de fast. Deși Împăratul Feng Qishan era profund nemulțumit de această căsătorie, a cerut totuși ca toate rânduielile să fie respectate cu toată pompa cuvenită.
Reședința prințului strălucea de felinare, răsunând de clinchetul cupelor și de veselia ospeților. Dansurile de grup, atent coregrafiate de oficialii muzicali, luau răsuflarea. Muzicieni iscusiți intonau melodii vesele de dans de curte pe sheng, xiao, qin, pipa, wuxian, konghou, jiegu și hujia. Artiști agili prezentau un dans animat al celor cinci lei, stârnind ovațiile dregătorilor prezenți.
Din pricina bârfelor răspândite cu bună știință, subiectele cele mai discutate la ospăț erau presupusa necredință a viitoarei țiitoare dinaintea căsătoriei și originile ei umile. O doamnă nobilă declarase fățiș – Să treci din patul Ginerelui Imperial direct în brațele prințului… o asemenea destrăbălată nu se naște decât o dată la zece mii de ani.
Împăratul Feng Qishan asculta cu atenție de la masa de onoare, ascunzându-și zâmbetul rece în timp ce-și cobora privirea și-și netezea mânecile. Deși cedase și permisese ca Fu Yixiao să fie numită țiitoare secundară, știa prea bine că lupta nemiloasă pentru putere și grație de la curte nu era ceva ce o fiică de ofițer, născută în rândurile de jos, ar fi putut vreodată înfrunta. S-o lăsăm să se desfete acum.
Ceremonia începu în cele din urmă. Deși discuțiile nu ajunseseră la urechile lui Yixiao, simțea în timp ce pășea pe covorul roșu invidia și ura din privirile ascuțite îndreptate spre ea, în special cea a Împăratului Feng Qishan din capul sălii – privirea lui pătrundea ca o sfredeleală, de parcă ar fi vrut să o găurească din toate părțile.
Zâmbi în sinea ei, disprețuitoare. Toți credeau că rămăsese alături de Prințul Feng Suige pentru puterea lui de acum sau de mâine. Se întreba dacă și el avea să creadă la fel. Poate că, în ochii lor, doar cineva precum Feng Xiyang, fiica favorită a cerului, ar fi fost vrednică de Înălțimea Sa.
Când plecaseră din Jinxiu, Înălțimea Sa trimisese deja pe Xiumu să-l anunțe pe Unchiul Ling să participe la banchetul lor din cetatea Lu. Negreșit, între timp, Ning Fei ceruse mâna lui Xueying. Unchiul Ling avea să fie de acord fără ezitare – doar cei din afară mai puteau vedea cât de mult se înmuia în fața fiicei lui, aparent firavă, grăbit s-o mărite cât mai repede.
Xueying, trebuie să-ți amintești cât de fericită fusesem cândva. Eu nu mai pot. Dar tu… tu trebuie.
Brusc, cineva îi strânse mâna stângă. Yixiao privi în jos, instinctiv, și văzu cum dreapta lui Feng Suige o acoperise cu fermitate. Căldura lui trecea din palmă în palmă. O ținea fără teamă, în fața atâtor priviri ascuțite ca lamele.
Văzându-i privirea, Feng Suige îi zâmbi. Lumina din ochii lui Yixiao tremură pentru o clipă, dar apoi întoarse capul, nepăsătoare, lăsând privirea lui plină de mângâiere să se stingă într-o umbră de dezamăgire.
Chiar și în ziua nunții, Yixiao purta doar un singur ac de păr cu cinci păsări Phoenix din sidef și filigran. De n-ar fi fost mantia de ceremonie brodată cu nori și dragoni din fir de aur, nimeni n-ar fi crezut că ea era protagonista acestui mariaj.
Dar nu conta.
Nunta se desfășură fără piedici – cel puțin la suprafață. Era o sărbătoare stângace. Nobilii din Dusa își lăudau prințul cu respectul datorat unui suveran, dar priveau cu dispreț femeia ce urma să devină a doua țiitoare a lui, cu atitudini arogante.
După o succesiune de ritualuri migăloase, Yixiao auzi în cele din urmă cuvintele – ceremonia s-a încheiat – și suspină adânc. Atmosfera ciudată n-ar fi trebuit să o apese, dar de când Feng Suige îi strânsese mâna cu acea căldură menită să o încurajeze, inima i se tulburase. Tăria și cumpătul păstrate zile în șir o părăsiră. Își înfrână dorința de a fugi și porni încet spre camera nupțială, urmând ofițerul de ceremonii.
O voce stridentă izbucni deodată – Așteptați! – iar rumoarea oaspeților se opri. Yixiao se opri în loc. Toți ochii se îndreptară spre o femeie frumoasă în haine galbene, ridicată din rândurile mesenilor.
Yixiao încruntă ușor sprâncenele, dar îi susținu calm privirea veninoasă. Zâmbi în gând – o față cunoscută, deși nu înțelegea cum reușise să pătrundă.
Feng Suige izbucni – Yun Yi, ce faci? – Femeia pufni, țintind-o cu ura ei pe Yixiao, și strigă cu mândrie – A uitat oare Prințul făgăduiala făcută lui Yun Yi? A promis că îi va oferi lui Yun Yi un loc cinstit!
Feng Suige încleștă dinții și rosti apăsat – Chiar dacă nu știi ce se petrece aici, ar trebui să știi că aceasta este reședința Prințului. Cine ți-a dat voie să vii să faci scandal? – Până să încheie, patru-cinci gardieni o înșfăcară și îi acoperiră gura, târând-o afară.
Nunta, deja încordată, deveni cu atât mai ciudată. Oaspeții, uitând de rangul Prințului și de onoarea casei regale din Dusa, începură să șușotească nestingheriți.
Fu Yixiao nu spuse nimic. Privea în tăcere, ca și cum ar fi asistat la o farsă. Când o văzuse pe Yun Yi, deja se pregătise sufletește. Antrenată în arta arcului încă din copilărie, fusese mereu neînfricată în public. Cu cât împrejurarea era mai ostilă, cu atât devenea mai calmă. Astfel că, până ce Yun Yi fu alungată, inima, care-i bătuse cu teamă, se cufundă din nou într-o liniște inexplicabilă.
Feng Suige începu să se simtă stânjenit. Văzând nepăsarea de pe chipul ei, se zăpăci și mai tare. Auzind apoi cuvinte batjocoritoare rostite la adresa lui Yixiao din rândul oaspeților, se încruntă brusc. Sfidând eticheta și rânduielile, o cuprinse cu brațul și tună:
– Știu cine a pus-o pe Yun Yi să vină și să strice nunta. Nu vreau să cercetez azi, dar ar fi bine să vă potoliți gândurile josnice. Dacă se va mai întâmpla, am să vă fac să regretați că v-ați născut.
Vorbele lui, spuse limpede și cu acea mândrie nobilă pe care o purta din copilărie, băgară spaima în mulțime. Până și Împăratul Feng Qishan, din tronul de onoare, rămase ușor uluit.
În tăcerea care se lăsase, Feng Suige o strânse și mai bine pe Fu Yixiao și ieși cu pași fermi din sală.
În camera roșie a nunții, după ce alungă slujnicele și însoțitoarele de ceremonie, Feng Suige rămase deoparte, privind-o cu neliniște cum își scoate podoabele din păr și își șterge machiajul. În cele din urmă, neputându-se abține, rosti:
– Dacă aș fi știut că vine, aș fi poruncit o percheziție riguroasă…
Yixiao suspină în gând și răspunse fără nicio inflexiune:
– Ce vină are ea? Doar te iubește.
Feng Suige pufni rece:
– Și ce dacă mă iubește? A fost alegerea ei. Chiar dacă i-am promis cândva un loc, asta nu-i dă dreptul să vină azi să facă scandal.
Tonul ei, până atunci indiferent, deveni brusc aspru și neînduplecat:
– De fapt, nu are nicio legătură cu mine. Poate că tu crezi că e vina ei că s-a îndrăgostit, că n-ai cerut-o tu să te iubească, dar poți spune că n-ai încurajat-o, că n-ai lăsat-o să te iubească și mai mult? E o vină să iubești pe cineva?
Vorbind, părea că i se adresa acelei femei, nu lui. Se înfierbântă tot mai tare, până începu să tremure ușor. De parcă cineva ar fi săpat înăuntrul ei și ar fi scos la iveală puroiul negru pe care încerca să-l îngroape, sfâșiind cu ușurință o rană abia coagulată cu acele cuvinte – A fost alegerea ei.
Feng Suige nu-i observă zbuciumul și spuse, cu un regret sincer:
– Știu că n-am aranjat totul cum trebuie și te-am făcut de rușine. Îți promit că așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată.
Yixiao râse rece:
– De ce să promiți? Sunt doar o țiitoare în casa altuia. Ce drept am eu să mă amestec în treburile regale ale mărețului Prinț Regent?
– Fu Yixiao, ce vrei de fapt să spui? – întrebă Suige printre dinți, vocea trădând o urmă de durere.
– Nu vreau să spun nimic – zâmbi ea, cu un aer de batjocură. – Vreau doar să-ți amintesc să nu te îndrăgostești de mine și nici să nu speri că te voi iubi. E doar un joc. Nu are nicio legătură cu dragostea.
