Cu iscusință, Han Yan îndreptă vorba spre voia cerului, nevrând ca identitatea ei de persoană renăscută să fie descoperită. Dacă oamenii ar fi aflat despre renașterea ei, nu-și供cărți putea să-și imagineze ce necazuri ar aduce asta. Nici cea mai mică bănuială nu putea fi îngăduită.
Auzind acestea, Yang Qi o cercetă cu luare-aminte pe Han Yan. Văzând-o ridicând privirea cu un zâmbet nevinovat și amabil, oftă din nou:
— Poate că ești cu adevărat binecuvântată de ceruri.
Deși această fată părea obișnuită, ascundea o agerime de minte. Când pomenise în treacăt mai devreme, ea găsise imediat această explicație ca să-i risipească bănuielile.
Yang Qi înțelese că Han Yan nu voia ca alții să o privească precum o ciudățenie. Capacitatea de a prezice viitorul nu era neapărat o binecuvântare pentru nimeni, mai ales după astfel de dezastre. Oamenii ar putea-o privi cu ochi ciudat, considerând-o un semn rău.
Dar explicând-o ca o binecuvântare a cerului schimba totul – oamenii ar spune că această fată era înzestrată cu noroc, remarcată de nemuritori care veniseră s-o călăuzească. Aceeași situație, explicată diferit, dădea rezultate cu totul diferite. Han Yan alesese explicația mai avantajoasă, iar o astfel de gândire rapidă era cu adevărat de admirat.
— Îți mulțumesc pentru laude, Bătrâne Yang. Deci acum crezi tot ce am spus?
Folosirea cuvântului „tot” arăta că Yang Qi ar trebui să creadă nu doar despre inundație, ci și despre posibilele uneltiri ale poporului din Western Rong.
— Ce rău ar fi să-ți dau crezare măcar o dată? răspunse Yang Qi în cele din urmă, după o lungă tăcere.
— Îți mulțumesc, Bătrâne Yang, zâmbi Han Yan ușor.
Ji Lan și Shu Hong schimbară priviri și părăsiră încăperea cu tact. Vorbiseră de dimineață devreme până la asfințit, înainte ca Han Yan să iasă din cameră.
Când Han Yan ieși, expresia ei nu era bună, iar Yang Qi arăta și mai rău. Han Yan făcu o reverență către Yang Qi:
— Îți mulțumesc pentru îndrumare, Bătrâne Yang.
Yang Qi pufni:
— Numai să nu spui nimănui.
Han Yan încuviință:
— Firește.
Apoi plecă fără să privească înapoi.
După ce trăsura merse o vreme, Ji Lan nu se mai putu abține să întrebe:
— Domniță, ce a spus dregătorul Yang?
Han Yan se rezemă de ușa trăsurii, pierdută în gânduri. De la Yang Qi aflase că, în acest război cu Western Rong, Da Zong avusese inițial avantajul. Deși Western Rong avea oameni și resurse considerabile, iar acei nomazi de pe prerie posedau un curaj natural înspăimântător, care îi făcea letali pe câmpul de luptă, erau mult mai slabi în tactici și strategii militare. Conducătorul lor părea a fi cineva care știa doar să folosească forța brută, iar Fu Yun Xi contracarase multe bătălii cu strategii iscusite. Totuși, pe măsură ce războiul se apropia de sfârșit, soldații Da Zong începuseră brusc să se retragă în mod repetat.
Han Yan nu-și putu ascunde șocul la acest punct. Logic, acesta ar fi trebuit să fie momentul când moralul era cel mai ridicat și spargerea liniilor inamice cea mai ușoară. Cum de se retrăgeau mereu? Oare Western Rong dezvoltase vreo tehnică supremă?
Yang Qi clătină din cap, arătând o expresie gravă. Problema nu era la Western Rong, ci la armata Da Zong însăși. Ceva inexplicabil se întâmplase cu soldații Da Zong – moralul lor slăbise brusc, iar într-o noapte, grânarul fusese ars. Fără provizii, erau într-un dezavantaj absolut pe câmpul de luptă. Lucrurile se înrăutățiseră zi de zi, și se spunea că Prințesa Irina din Western Rong trimisese în secret hrană lui Fu Yun Xi. La acest punct, Yang Qi făcu o pauză special pentru a observa expresia lui Han Yan, dar fu surprins să o vadă rămânând perfect calmă.
Da Zong câștigase în cele din urmă acest război, deși modul în care câștigaseră rămânea necunoscut. Toți bănuiau că ar putea exista probleme ascunse. Un război care ar fi putut să se termine rapid fusese prelungit din cauza scăderii misterioase a moralului soldaților Da Zong, iar Fu Yun Xi, cunoscut pentru acțiuni decisive, se chinuise enorm în bătălia finală. Chiar și victoria lor venise cu prețul multor vieți de soldați. O astfel de victorie abia dacă putea fi numită așa – deci ce se întâmplase cu Fu Yun Xi, de obicei invincibil? Și de ce se predase Western Rong în loc să-și urmărească avantajul? Ce conspirație se ascundea în spatele acestui lucru?
Han Yan și Yang Qi discutaseră multe, schimbând opinii. Han Yan realiză atunci că fostul Campion Marțial Imperial nu era doar un titlu. Dincolo de priceperea sa marțială, era bine versat în strategie militară și putea identifica cu incisivitate problemele discutabile din situațiile de pe câmpul de luptă. În timpul conversației, Yang Qi fu de asemenea uimit de inteligența lui Han Yan. Se spunea că până și femeile deștepte nu puteau excela decât în poezie și literatură, dar Han Yan era diferită. Fie că discuta despre chestiuni de pe câmpul de luptă sau despre politica de la curte, putea răspunde cu chibzuință și chiar dezbate cu Yang Qi. Capacitatea ei de a extrapola din informațiile date era extraordinară, lăsându-l pe Yang Qi uimit că o tânără ferită de lume putea avea o astfel de perspicacitate – dacă s-ar fi născut bărbat, poate că ar fi devenit deja prinț sau general.
Yang Qi știa doar de sensibilitatea lui Han Yan față de aceste chestiuni și de inteligența ei naturală, dar nu știa că ea trebuia să înțeleagă și să cerceteze politica de la curte pentru că asta îi afecta viața și supraviețuirea. Cu ce facțiune se alinia avea să-i determine viața viitoare – o mișcare greșită ar fi pierdut totul.
Văzând-o pe Han Yan pierdută în gânduri, Ji Lan o grăbi rapid:
— Domniță?
Han Yan își reveni și explică pe scurt ce îi spusese Yang Qi lui Ji Lan și Shu Hong. Deși și ele erau nedumerite, nu puteau ajuta cu chestiunile de la curte sau oferi sfaturi strategice și nu putură decât să o privească cu părere de rău pe Han Yan.
Han Yan nu era îngrijorată, deși întrebările lui Yang Qi se potriveau cu îndoielile ei, iar acum nu știa cum să cerceteze mai departe aceste probleme.
Trăsura intră pe o uliță adâncă și lungă, rareori străbătută chiar și în vremuri obișnuite, iar acum cu totul pustie, căci se lăsa seara. De îndată ce intrară, Han Yan simți că ceva nu era în regulă. Acest sentiment veni de nicăieri, dar, ciudat, pur și simplu se întâmplă. Această neliniște crescu rapid, iar Han Yan porunci decisiv vizitiului:
— Întoarce, luăm altă cale!
Vorbise repede și cu grabă, dar vizitiul nu prinsese clar și trase brusc de hățuri, oprind trăsura brusc, întrebând:
— Ce?
Ji Lan și Shu Hong o priviră pe Han Yan nedumerite, neînțelegând de ce voia brusc să ia altă cale spre casă, când mereu mergeau pe aceasta. Han Yan se încruntă adânc – deși mințise față de Yang Qi că intuiția ei era de încredere, când avea o astfel de presimțire puternică, era mai bine să se încreadă în ea.
Din păcate, înainte să poată reacționa mai departe, se auziră trei sunete rapide și peste o duzină de siluete mascate, înveșmântate în negru, săriră brusc din toate direcțiile, înconjurând trăsura.
Han Yan tresări, și înainte să poată născoci o strategie, văzu cele peste zece siluete mascate scoțând fulgerător lamele și lovind spre oamenii din trăsură.
