Prințul al Șaptelea scoase un pufnet:
— Am auzit că Domnița Zhuang l-a salvat recent pe fratele meu regal. Cu adevărat o femeie care se ridică la înălțimea bărbaților în curaj.
Deși suna a laudă, la o ascultare atentă, se putea desluși subtonul. Han Yan era doar o fată tânără care nici măcar nu ajunsese la maturitate; a spune că „se ridică la înălțimea bărbaților în curaj” sugera că era nesupusă. Acestea erau treburi bărbătești, dar ea le gestionase fără ezitare. Deși arătase loialitate la momentul respectiv, ce familie în căutare de noră ar alege o femeie atât de îndrăzneață? Ar fi greu de controlat.
Han Yan zâmbi ușor:
— Înălțimea Voastră exagerează. Femeie sau bărbat, oricine l-ar salva cu siguranță pe Prințul Moștenitor dacă l-ar vedea în pericol. Cum pot oamenii să fie ca porcii și câinii? Cel puțin, loialitatea e esențială.
Îi contracarase iscusit atacul Prințului al Șaptelea. Expresia acestuia se înțepeni ușor, deși reuși să-și păstreze calmul, forțând un zâmbet:
— Domnița Zhuang e cu adevărat grijulie.
Han Yan încuviință, gândindu-se în sinea ei că Prințul al Șaptelea trebuie să fi fost implicat în incidentul cu asasinii. Îi ruinase marele plan, așa că firește o ura. Gândind asta, adoptă deliberat o expresie nevinovată:
— Cum aș putea să mă compar cu Prințul al Șaptelea? Am auzit că Înălțimea Voastră a mers personal la templul din munți să se roage pentru popor. Apropo, nu ar trebui Înălțimea Voastră să fie încă la templu?
Își înclină capul, vocea ei dulce și aparent nevinovată. Dar această singură afirmație îl lăsă pe Prințul al Șaptelea fără replică. A merge în munți să se roage fusese ceva ce fusese forțat să facă după ce planul său eșuase. Când Han Yan adusese asta în discuție acum, poate era el prea sensibil, dar părea că ea se bucura, frecând sare pe rănile lui.
Prințul al Șaptelea fusese depășit, dar nu putea spune nimic. Mai mult, întrebarea lui Han Yan era tăioasă – îi spusese Împăratului că se roagă în munți, dar iată-l la conacul Zhuang. Asta era greu de explicat; strict vorbind, ar putea fi chiar considerată o înșelăciune a Împăratului.
Prințul al Șaptelea ridică privirea, fixând-o intens pe Han Yan. Ea nici nu evită, nici nu tresări, doar îi zâmbi înapoi ca și cum ar fi pus cea mai obișnuită întrebare. Pumnii lui se strânseră brusc – această fată tânără, deși părea blândă și inofensivă, folosea metode la fel de puternice ca tunetul, fiecare pas fiind menit să-și distrugă adversarii.
Înainte să se gândească cum să răspundă, un strigăt brusc răsună când Jiao Meng năvăli înăuntru, cu fața plină de panică:
— Stăpâne! Stăpâne! Concubina… a pierdut sarcina!
La aceste cuvinte, toți rămaseră înmărmuriți. Zhuang Shiyang se ridică, clătinându-se ușor:
— Ce ai spus?
Jiao Meng căzu în genunchi, lovindu-și fruntea de pământ în timp ce striga plângând:
— Stăpâne, vă rog mergeți să o vedeți pe Concubina, e atât de mult sânge…
Zhuang Shiyang înlemni o clipă, fața devenindu-i palidă ca moartea. Își împreună mâinile spre Prințul Wei și ceilalți înainte de a pleca grăbit. Înalta prețuire a lui Zhuang Shiyang pentru pruncul nenăscut al Concubinei Mei era bine cunoscută în conacul Zhuang. Acum că vestea pierderii sarcinii se răspândise, servitorii erau cu toții înspăimântați, îngrijorați să nu fie implicați.
Privirile Doamnei Zhou și ale Marii Doamne Zhou se ascuțiră și ele, schimbând ocheade nedumerite. Cum putea Concubina Mei să fi pierdut sarcina? Nu asta fusese planul. Oare îl înșelase pe Zhuang Shiyang? Dar privind la felul lui Jiao Meng, nu părea să mintă. Totuși, o urmă de bucurie apăru pe fața Doamnei Zhou – dacă Concubina Mei pierduse cu adevărat sarcina, ar fi bine pentru ea. Sperase la asta, căci nu ar mai fi nimeni să concureze cu ea în gospodărie. Așa că exclamă „Aiya!” și spuse neliniștită:
— Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Ce e de făcut?
Gândurile Marii Doamne Zhou erau mai profunde decât ale Doamnei Zhou. Avu un moment de îndoială și privi instinctiv să vadă expresia lui Han Yan. O văzu pe Han Yan stând în centrul sălii, părând și ea destul de surprinsă, ca și cum nu știa ce se întâmplase. Asta îi mai liniști inima, dar nu observă zâmbetul care se strecură pe buzele lui Han Yan când își întoarse privirea.
Dintre toți, Zhuang Yushan era cea mai relaxată. Ziua aceasta trebuia să fie un spectacol aranjat de surorile Zhou pentru ca ea să fie martoră, și era fericită să vadă orice ar putea-o doborî pe Han Yan. Prin urmare, văzând pierderea sarcinii Concubinei Mei, presupuse că era parte din planul mamei și mătușii sale, și că prăbușirea lui Han Yan era iminentă.
O privi pe Han Yan cu schadenfreude, dar când Han Yan observă privirea ei și se întoarse să-i zâmbească, Zhuang Yushan tresări și apoi simți un val de furie. Cum putea fi atât de calmă? Cum putea acționa ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Nu știa că era pe cale să înfrunte nenorocirea?
Deși oarecum neliniștită, lucrurile trebuiau să continue conform planului. Marea Doamnă Zhou îi aruncă Doamnei Zhou o privire semnificativă, iar Doamna Zhou le spuse celorlalți:
— Această concubină e cu adevărat îngrijorată pentru Stăpân și Concubina Mei. Dacă vreunul dintre voi poate ajuta, vă rog să veniți cu mine să vedem ce e cu ei.
Pierderea sarcinii unei femei era ceva ce bărbații evitau de obicei. Chiar și cu oaspeți prezenți, aceștia ar trebui să se retragă. A cere oaspeților să fie martori la pierderea sarcinii unei femei era nepotrivit. Totuși, printre acești oameni, Prințul Wei și grupul său știau despre planul de astăzi și erau fericiți să meargă mai departe, neridicând obiecții și părând foarte atenți. Zhuang Yushan îl trase pe Wei Rufeng înainte:
— Tânărule Stăpân Wei, haide să mergem și noi să vedem.
Wei Rufeng nu refuză, dar privi înapoi la Han Yan. Știa că evenimentele de astăzi o vizau pe ea, dar nu avea nicio intenție de a ajuta – decât, desigur, dacă Han Yan era dispusă să se umilească și să-i ceară ajutorul.
Han Yan rămase nemișcată, ceea ce o făcu pe Doamna Zhou să întrebe:
— A Patra Domniță, de ce nu mergi? Poate ți-e frică?
Frică? De ce i-ar fi frică fără motiv? Nu sugera asta că Han Yan avea conștiința vinovată? Ji Lan era pe cale să le contrazică, dar Shu Hong o trase de haine. Han Yan se întorsese deja, privind cerul de afară, apoi la Doamna Zhou, spunând calm:
— Nu găsește Doamna Zhou că e ciudat? Într-o zi atât de frumoasă, de ce simte Han Yan atât de frig? — Zâmbi brusc ciudat:
— Doamnă, spuneți-mi, oare să fie pentru că cineva practică vrăjitorie?
Doamna Zhou tresări, simțind brusc un fior inexplicabil pe șira spinării.
Han Yan îi zâmbi din nou, spunând degajat:
— Glumeam doar. De ce pare Doamna atât de nervoasă?
Doamna Zhou tresări, acoperind rapid:
— Ce nervozitate? Cine e nervos? — Plecă grăbită, fără a mai privi la Han Yan. Han Yan îi urmări silueta retrăgându-se în grabă, ca și cum ceva înspăimântător o urmărea, și aproape că nu-și putu stăpâni râsul.
Ji Lan și Shu Hong se luptau și ele să-și ascundă zâmbetele, iar Han Yan spuse:
— Ar trebui să mergem să vedem ce mai face Concubina.
Când toți ajunseră la Grădina Fu Rong, era deja haos. Pe jos erau pete mari de sânge care îți tăiau respirația, iar servitorii alergau peste tot. Marea Doamnă Zhou chemă o servitoare și întrebă ce s-a întâmplat. Servitoarea răspunse tremurând:
— Concubina Mei a pierdut sarcina. Doctorul îi verifică pulsul acum. A pierdut mult sânge.
