Zhuang Hanming nu se așteptase niciodată ca Han Yan să acționeze personal. În mintea lui, Han Yan era o persoană blândă și amabilă care, chiar și când era furioasă sau resentimentară, nu ar fi recurs niciodată la violență fizică, conform regulilor unei domnițe bine-crescute. Mai mult, să pedepsească o slujnică în acest fel – ce mai rămânea din fața lui, stăpânul lui Yingzi?
— Tânăr Stăpân, salvați-mă! Salvați-o pe Ying, Tânăr Stăpân… — Yingzi reacționă rapid. După ce fu stropită de Han Yan, se târî imediat la picioarele lui Zhuang Hanming și îi apucă piciorul. Fața ei mică era acoperită de ceai fierbinte și frunze de ceai, pielea ei albă înroșită de arsuri, iar părul ud picura apă, cu câteva frunze de ceai încă lipite de el.
Văzând-o astfel, nemulțumirea lui Zhuang Hanming față de Han Yan crescu. Strigă brusc la Han Yan:
— Cum îndrăznești să ridici mâna? — Înainte ca vorbele lui să se stingă, se auzi un „pleosc” clar, și Zhuang Hanming simți obrazul arzându-i, cinci amprente roșii clar vizibile.
Privind neîncrezător, Han Yan își coborî calm mâna ridicată și îl privi ca pe un străin. Vocea ei era mai rece decât zăpada amară de afară:
— Am două reguli.
— Prima, nimeni nu atinge oamenii mei. — Privirea ei căzu blând pe Ji Lan și Shu Hong, care zăceau inconștiente. Oamenii pe care hotărâse să-i protejeze, nici măcar Zhuang Hanming nu-i putea răni ușor. De vreme ce Zhuang Hanming le rănise, ea va cere răzbunare.
— A doua, nu recunosc niciodată lucruri pe care nu le-am făcut. — Aruncă o privire spre Ying, care îngenunchea la picioarele lui Zhuang Hanming. Părul lui Ying acoperea jumătate din față, dar Han Yan nu rată acei ochi plini de venin. Zâmbi ușor:
— Dacă cineva insistă să mă facă responsabilă pentru ceva ce n-am făcut, atunci voi face ca acel lucru să devină adevărat. — Auzind aceste cuvinte, corpul lui Ying tremură involuntar. Simțea că femeia din fața ei, privindu-i de sus, avea o privire pătrunzătoare, dar aștepta în tăcere ceva. Ca un vânător care zărise o pradă rară, urmărind fără grabă cum pășește în capcană.
Oare această femeie plănuia altă mișcare?
Zhuang Hanming fu redus la tăcere de vorbele lui Han Yan. Deși nu voia să accepte, privirea lui Han Yan îi făcea inima să tremure – acea privire era rece și înghețată. Părea că nu mai avea nicio speranță în el, dar cu o urmă de tristețe, ca și cum ar fi pierdut ceva extrem de prețios.
Voia să mai spună ceva, dar Han Yan doar își ajustă mantia pe umeri și spuse:
— Pleacă.
Niciodată nu-l tratase astfel. Zhuang Hanming rămase uimit o clipă, dar astăzi, Han Yan nu doar că îl pălmuise, ci îi spusese și să plece. Scrâșni din dinți. Han Yan se întorsese deja, așa că Zhuang Hanming pufni rece, o smulse pe Ying de pe jos și plecă furios.
După ce el plecă, Han Yan îi spuse lui Mu Yan:
— Te rog să te ocupi de a le duce pe aceste două înapoi în camerele lor și să chemi un medic să le examineze cum trebuie.
Mu Yan încuviință, luând-o pe Shu Hong în brațe și lăsând-o pe Ji Lan să se sprijine pe spatele lui. Ezită, aruncându-i o privire lui Han Yan. Era neobișnuit ca ea să nu meargă cu ele. Îi trata pe Ji Lan și Shu Hong ca pe surori și fusese dispusă să înfrunte pe fratele ei pentru ele, dar acum părea complet nepăsătoare… Han Yan îi făcu semn să plece, părând oarecum obosită:
— Du-te.
Mu Yan o mai privi pe Han Yan. Această domniță, încă neajunsă la vârsta majoratului, părea atât de delicată, dar ce tocmai văzuse arăta că era decisivă și eficientă. Chiar și el, stoic ca piatra, aproape că strigase de aprobare la felul în care o tratase pe Ying cu acea ceașcă de ceai fierbinte. Acesta era genul de persoană demnă de a fi Prințesă Consort. Doar o astfel de persoană putea atrage atenția Prințului.
Când silueta lui Mu Yan dispăru în curte, Han Yan se prăbuși brusc pe banca de piatră, simțind o presiune intensă în piept. Își duse rapid batista la gură, „Mmph…”, dar acea gură de sânge tot țâșni. Batista albă era pătată cu urme de sânge, iar în fața ochilor îi pluteau amintiri din copilărie – când ea, Hanming și Mama șopteau împreună în camera lor. Chiar și după ce renăscuse, de ce trecuse Mama totuși, și de ce se îndepărtaseră atât de mult ea și fratele ei? Cum de ajunseseră, frate și soră, astfel?
Han Yan strânse lent pumnul, ținând batista pătată de sânge în palmă, buzele ei alarmant de roșii.
Astfel, nu mai era cale de întoarcere acum.
Între timp, când Zhuang Hanming părăsea conacul cu Yingzi, zări o siluetă albă ca zăpada.
Această siluetă era înaltă și tăioasă, și chiar de la distanță, Zhuang Hanming simțea o aură de intenție ucigașă. Ezită, apoi văzu persoana întorcându-se, dezvăluind o față frumoasă ca o pictură. Abia atunci Zhuang Hanming realiză că acesta era stăpânul conacului Prințului Xuanqing, soțul lui Han Yan, actualul Prinț Xuanqing, Fu Yunxi.
Fu Yunxi stătea cu mâinile la spate. Văzându-l, privirea îi căzu mai întâi pe Yingzi, dezordonată, și întrebă rece:
— Ce s-a întâmplat?
Văzând un tânăr atât de frumos, Yingzi nu se putu abține să nu rosească, inima bătându-i cu putere. Nu era de mirare că toți în cetate spuneau că Prințul Xuanqing era de o eleganță fără egal. Câți oameni de rând ar putea ajunge atât de aproape de el? De aproape, părea și mai rafinat și nobil, nu mai prejos decât orice prinț imperial. Atitudinea lui rece și elegantă făcea ca oamenii să nu se poată abține să nu se îndrăgostească de el.
Așa că, înainte ca Zhuang Hanming să poată vorbi, Yingzi spuse cu cochetărie:
— Tânărul Stăpân și Prințesa Consort… au avut o mică neînțelegere… — Nu explică mai mult, evitând cu abilitate lipsa de respect a lui Zhuang Hanming față de Han Yan. Doar aceste câteva cuvinte, împreună cu înfățișarea jalnică a lui Yingzi, ar face pe oricine neștiutor să creadă imediat că Prințesa Consort era arogantă și tiraniza o slujnică. Impresia lor despre Han Yan n-ar fi, firește, bună.
Dar ceea ce Yingzi nu era sigură era atitudinea lui Fu Yunxi față de Han Yan.
Dacă ar fi fost cu adevărat isteață, doar văzând cum Fu Yunxi adusese personal pe Han Yan și pe cele două slujnice ale ei la conacul Prințului Xuanqing când era în necaz ar fi arătat cât de mult ținea la tânăra sa Prințesă Consort. Vorbele lui Yingzi atinseseră solzul său invers.
Într-adevăr, Zhuang Hanming nici nu văzu cum se mișcase Fu Yunxi. Într-o clipită, se auzi un „buf” când Yingzi fu aruncată în aer. Mâneca albă ca zăpada a lui Fu Yunxi se mișcă ușor, ca și cum nu el ar fi fost cel care lovise adineauri. Îi aruncă o privire lui Zhuang Hanming și spuse:
— Pleacă.
În sălile adânci ale palatului, o femeie purta o rochie lungă până la podea, de mătase rozalie, cu broderie dublă de aur. Părul negru era aranjat într-un coc ceresc rafinat, pielea ei albă și frumoasă, cu adevărat grațioasă și extrem de seducătoare.
Slujnica de lângă ea aduse o cremă parfumată. Consorta Imperială Chen întinse degetele delicate de jad pentru a aplica puțin pe dosul mâinii, făcând mâinile să pară și mai moi și fără oase. Mai era ceva timp până la sosirea Împăratului. Ridică fruntea să soarbă o gură de ceai. Tocmai se scăldase, iar pielea întregului corp părea lucioasă și delicată, cu adevărat ca o zână dintr-o pictură. În palatul din spate, în afară de Împărăteasă și Împărăteasa Mamă, ea era cea mai nobilă femeie. Cea mai iubită femeie a Împăratului. În timp ce altele luptau pentru favoare și dragoste, ea obținuse iubirea Împăratului, dar asta nu era de ajuns. Ce voia ea era acea poziție.
Se ridică grațios și spuse slujnicei de lângă ea:
— Să mergem în curtea exterioară.
