Când Xiang Hanyan fu chemată în sala principală de Zhuang Shiyang, o zări imediat pe Zhuang Yushan cuibărită lângă Wei Rufeng, zâmbind fermecător.
Văzând-o intrând, Zhuang Yushan strigă cald:
— Sora a patra.
Hanyan ridică ochii să o privească. Comparativ cu înfățișarea ei anterioară la conac, Zhuang Yushan părea considerabil mai strălucitoare. Astăzi purta o robă de brocart moale, roșie, brodată cu pene, capul împodobit cu numeroase pietre de ochi de pisică și mărgele de coral.
Mâinile îi erau decorate cu perle, jad și piese de email, iar mișcările îi erau însoțite de clinchetul pandantivelor de jad — cu adevărat o priveliște magnifică. Wei Rufeng trebuie să o fi tratat bine. Hanyan zâmbi și spuse:
— Sora Yushan, cumnate.
Cuvântul „cumnate” suna deosebit de strident în urechile lui Wei Rufeng. Privirea lui căzu pe Hanyan. Părea să fi crescut puțin, dar încă purta părul în două cocuri rotunde. Avea un șir de coliere cu pietre prețioase la gât, o singură brățară la încheietură și un ac de păr de jad albastru. Era îmbrăcată într-o jachetă roșu-piersică, o vestă de satin roz și o fustă plisată de mătase albă — extrem de simplă și modestă, ca o păpușă de porțelan nematurizată. Privind-o, cine ar ști că era Consorta Prințului Xuanqing?
Totuși, ochii ei zâmbitori ascundeau o liniște de neconfundat, iar zâmbetul ei ușor părea aproape batjocoritor. Mândria inconștientă pe care o emana se potrivea cu adevărat titlului de „Prințesă Consort”. Wei Rufeng se trezi privindu-o oarecum amețit.
Zhuang Yushan observă comportamentul neobișnuit al lui Wei Rufeng și simți un fior în inimă. Privirea ei către Hanyan deveni ascuțită. Se agăță de brațul lui Wei Rufeng și spuse cu cochetărie:
— Domnule, lasă-mă să te duc să o vezi pe mătușa.
Doamna Zhou era acum țintuită la pat și rareori părăsea Curtea Gongtong. Wei Rufeng zâmbi și spuse:
— Bine, — vocea lui fiind extrem de blândă. Atitudinea lui intimă față de Zhuang Yushan arăta clar că erau ca lipiciul și lacul. Doamna Zhou cea Bătrână și Zhuang Shiyang stăteau deoparte, dând din cap satisfăcuți. Wei Rufeng aruncă o privire spre Hanyan, văzând expresia ei complet nepăsătoare, ca și cum nu l-ar considera demn de atenție, ceea ce îl înfurie oarecum. Fornăi rece și păși primul afară.
Negăsind niciun motiv să rămână, Hanyan se întoarse în propria ei Curte Qingqiu.
Ji Lan spuse:
— Tânărul Stăpân era atât de devotat Domnișoarei noastre, dar acum că a doua Domnișoară a intrat în gospodărie, se poartă așa. E cu adevărat dezamăgitor să vezi.
Shu Hong se încruntă:
— Vorbește mai puțin despre asta. Nu a evitat Domnișoara noastră să se mărite cu el? Dacă Tânărul Stăpân e genul de persoană care se lasă ușor distras de lucruri noi, a doua Domnișoară va fi cea care va suferi.
Ji Lan continuă indignată:
— N-ai văzut expresia celei de-a doua Domnișoare mai devreme. Doar pentru că e Consortă Secundară, se poartă atât de sus, cu nasul pe sus. Ba chiar i-a dat atitudine Domnișoarei noastre. Nu-și dă seama că Domnișoara noastră e Prințesa Consort Xuanqing, dar nu se laudă ca ea? Cu ce e așa mândră?
Shu Hong găsi asta atât iritant, cât și amuzant:
— De ce să compari Domnișoara noastră cu ea?
— Exact, — Ji Lan aruncă o privire spre Hanyan, văzând că nu dădea semne că vrea să oprească conversația, și continuă:
— N-a intrat în Conacul Prințului Wei doar pentru că a avut relații intime cu Tânărul Stăpân? Hmph! Fără rușine!
Hanyan nu acordă atenție conversației slujnicelor ei. Era nedumerită — Wei Rufeng o displăcuse anterior pe Zhuang Yushan, dar acum se purta intenționat ca un cuplu iubitor la conacul Zhuang. Wei Rufeng cu siguranță nu s-ar teme de Zhuang Shiyang, deci pentru cine era această demonstrație?
Hanyan se gândi o clipă — să fie oare pentru binele ei?
Nu se putu abține să nu vrea să râdă. La ce se gândea Wei Rufeng? Dacă făcea acest spectacol pentru ea, făcea o mare greșeală. Dacă Zhuang Yushan voia să folosească legătura ei cu Wei Rufeng pentru a i se opune, Hanyan zâmbi ușor — atunci era timpul să împingă înainte chestiunea cu fiica Ministrului de Dreapta, Li Jiaqi, să intre în gospodărie.
Înapoi la Curtea Qingqiu, după ce Hanyan le trimise pe Ji Lan și Shu Hong să se ocupe de alte sarcini, se întinse leneș pe un divan mic în curte, făcând plajă în timp ce lucra la un cerc de broderie pe jumătate terminat.
Dintr-odată, pași se auziră în spatele ei. Hanyan se opri, văzând o umbră înaltă în lumina soarelui alungită. Crezând că era Fu Yunxi care făcea o altă vizită neanunțată, se întoarse cu resemnare, dar fu surprinsă:
— De ce ești tu?
Wei Rufeng o privi rece:
— Îți displace atât de mult să mă vezi?
Hanyan nu știa dacă să râdă sau să plângă — ce făcuse ca să-l disprețuiască?
— Te ascunzi aici, nedorind să mă vezi. E din cauză că încă mai porți ranchiună pentru chestiunea dintre mine și sora ta? — Wei Rufeng păși înainte, încercând să detecteze orice urmă de emoție în expresia lui Hanyan.
Din păcate, Hanyan doar se dădu înapoi:
— Cumnatul și Sora sunt o pereche făcută în ceruri. Nici măcar nu pot oferi felicitările mele destul de repede, cum aș putea purta ranchiună? — În inima ei însă, gândea că gândirea lui Wei Rufeng devenea tot mai de neînțeles. Era atât de încrezut încât să creadă că îl resentimentează din cauza relațiilor lui intime cu Zhuang Yushan?
Auzind vorbele ei, expresia lui Wei Rufeng se schimbă. După o vreme, spuse:
— Într-adevăr, tu și Fu Yunxi ați fost în cârdășie de la început.
Nu o deranja că vorbea despre ea, dar să vorbească despre Fu Yunxi în termeni atât de neplăcuți o înfurie cumva pe Hanyan. Răspunse rece:
— Tânărul Stăpân greșește. Căsătoria mea cu Prințul a fost decretată personal de Maiestatea Sa. Pune Tânărul Stăpân la îndoială decizia Maiestății Sale? Dacă da, pot asista Tânărul Stăpân informând Cenzorul, și mâine dimineață la curte, să cer clarificări din partea Maiestății Sale în numele tău.
Vorbele ei erau agresive, nelăsând loc de răspuns. Wei Rufeng cu siguranță nu putea pune la îndoială pe Maiestatea Sa, iar cuvintele lui Hanyan îl lăsară fără replică. Văzând că Hanyan nu avea nicio afecțiune pentru el, o ură inexplicabilă crescu în inima lui:
— Îți place atât de mult de Fu Yunxi!
— Dacă Tânărul Stăpân a venit doar să întrebe despre sentimentele mele pentru Prinț, permite-mi să clarific o dată pentru totdeauna, ca să te scutesc de a întreba la nesfârșit în viitor. — Hanyan îl privi și spuse decis:
— Ascultă bine — Prințul Xuanqing și cu mine împărtășim o dragoste profundă, loialitate neclintită, pentru viață și toată eternitatea, îmbătrânind împreună. Îi admir curajul, talentul său remarcabil, corectitudinea și integritatea. El este cel pe care l-am căutat toată viața mea. Îl admir mai mult decât pe orice alt bărbat din lume. — Spunând o declarație de dragoste atât de lungă, Hanyan nu ezită deloc — la urma urmei, Fu Yunxi nu era prezent, deci putea spune ce voia. Totuși, era prima dată când lăuda pe cineva atât de deschis în fața altora, și se simți oarecum inconfortabil, ceea ce o făcu să rosească. Pentru Wei Rufeng, această înroșire părea a fi sfiala de fecioară la gândul lui Fu Yunxi.
— Tânărule Stăpân, înțelegi acum? — întrebă Hanyan, accentuând fiecare cuvânt.
— Înțeleg! — Aceste cuvinte fură practic scrâșnite printre dinții lui Wei Rufeng. A avea femeia pe care o iubea declarându-și sentimentele pentru un alt bărbat în fața lui se simțea umilitor, frustrant și gelos. De ce? De ce? Zhuang Hanyan ar fi trebuit să fie soția lui legitimă!
Abia atunci buzele lui Hanyan se curbară într-un zâmbet:
— Din moment ce înțelegi, Sora Yushan trebuie să te aștepte. Te rog, du-te, Tânărule Stăpân.
Wei Rufeng simți că a mai rămâne ar distruge demnitatea lui, așa că fornăi rece și plecă furtunos. Tocmai când Hanyan răsufla ușurată că în sfârșit scăpase de acest dăunător, o voce masculină profundă veni din spate:
— Bine spus.
