Han Yan se încruntă. Tocmai când era pe cale să curețe masa dezordonată, observă o placă de fier lângă ceașca de ceai. Ridicând-o, o găsi surprinzător de grea, inscripționată cu texte pe care nu le putea înțelege. Bănuind că fusese lăsată de acel om și probabil era ceva prețios, se duse la pat și pipăi o proeminență la piciorul acestuia. Cu o ridicare puternică, întreaga scândură a patului se ridică, dezvăluind un spațiu gol dedesubt.
Aici se ascunsese mai devreme Zhuo Qi. După renașterea ei, temându-se de spionii doamnei Zhou în curtea Qing Qiu, Han Yan petrecuse două zile și două nopți creând acest spațiu ascuns sub pat, când se simțise nesigură păstrând argintul din schimbul cu Jiang Yu Lou asupra ei. Acel om dovedise cel puțin că era onorabil — nu atinsese nicio bucată de argint dinăuntru.
Han Yan scoase un mic pachet de pânză de pe fund, puse placa de fier împreună cu biletele de bancă și înlocui cu grijă patul. După tot acest efort, se simți oarecum somnoroasă. Dar cu lumina zilei deja strălucitoare, nu putea să se întoarcă în pat. În schimb, o puse pe Ji Lan să aducă un șezlong de ratan în curte, unde moțăi în soarele dimineții.
Nu era sigură cât timp moțăise, când simți o mână rece mângâindu-i capul. Han Yan deschise ochii brusc și îl găsi pe Fu Yunxi stând în fața ei, privindu-o de sus.
Recent, obișnuia să poarte o pelerină de culoare cian peste o robă de brocart brodată albastru-cer. Părea mai marțial decât înainte, deși expresia lui era oarecum posomorâtă.
Han Yan fu surprinsă la început și, uitându-se în jur fără s-o vadă pe Ji Lan nicăieri, întrebă curioasă:
— De ce ești aici?
Fu Yunxi doar o privi:
— Azi-dimineață am auzit despre asasinul din conacul Zhuang de aseară. Am venit să verific starea Prințesei Consort.
Felul în care spuse „Prințesa Consort” o făcu pe Han Yan să se simtă brusc inconfortabil. Gândi în sinea ei cât de rapid fusese Fu Yunxi — incidentul abia avusese loc, și totuși era deja aici. Probabil le trimisese pe Ji Lan și pe celelalte departe. Venind atât de deschis, probabil nu se strecurase.
— Ai intrat pe poarta principală? — întrebă Han Yan.
Fu Yunxi găsi întrebarea ei oarecum amuzantă, dar se încruntă:
— Are acest Prinț nevoie să folosească ușa din spate?
— N-am vrut să spun asta… — Han Yan negă rapid:
— Doar că, dacă ai venit pe poarta principală, mulți trebuie să te fi văzut…
— Și ce dacă au văzut? — Fu Yunxi o întrerupse:
— Acum ești Prințesa Consort a Prințului meu Xuan Qing. E perfect natural ca acest Prinț să-și viziteze Prințesa Consort.
Han Yan rămase fără cuvinte la vorbele lui și nu putu decât să-l privească în tăcere. În inima ei, își dădu seama că acțiunile lui Fu Yunxi ar părea altora ca un Prinț al lui Xuan Qing care își răsfață Prințesa Consort — grăbindu-se a doua dimineață după ce a auzit despre un asasin la reședința ei. Părea să demonstreze statutul ei în inima lui, arătând altora poziția ei. În viitor, oricine s-ar gândi s-o hărțuiască ar trebui să ia în considerare fața Prințului.
Acest om era întotdeauna atât de meticulos, gândi Han Yan, simțindu-se mai puțin iritată de vorbele lui arogante. Totuși, întrebă:
— De ce ai venit? N-a fost nimic.
Fu Yunxi își strânse buzele privindu-o, apoi, după o vreme, îi aruncă o sticluță mică de jad alb. Han Yan o prinse cu stângăcie:
— Ce-i asta?
Fu Yunxi se apropie și îi apucă brațul, speriind-o. Îi ridică mâneca, fața întunecată în timp ce privea bandajul alb care acoperea rana.
Văzând reacția lui, Han Yan înțelese că voia să-i examineze rana, dar tot se simți stânjenită și încercă să se tragă înapoi:
— N-are ce să vezi.
— Nu te mișca! — spuse Fu Yunxi cu voce joasă:
— Zhuang Shiyang nici măcar n-a chemat un doctor pentru tine!
Într-adevăr, Zhuang Shiyang nu se preocupase de rana lui Han Yan, așa că ea găsise singură un alt bandaj și presărase neglijent niște pulbere medicinală înainte de a-l înfășura, gândind că se va vindeca de la sine. Acum, auzind tonul nemulțumit al lui Fu Yunxi, inima i se încălzi și îl consolă:
— Nu e o rană gravă, n-are rost să deranjăm un doctor.
Fu Yunxi se așeză pe taburetul de piatră de lângă ea și, cu o față severă, începu să-i desfacă bandajul, scoțând unul nou — intenționând să-l rebandajeze el însuși.
Han Yan găsi nepotrivit ca mărețul Prinț al lui Xuan Qing să bandajeze rana unei fete tinere și refuză:
— Lasă-mă să fac eu.
Fu Yunxi ordonă:
— Taci. — Îi aruncă o privire lui Han Yan, ochii lui de obicei profunzi, de fenix, emanând acum urme de gheață. Han Yan se trezi incapabilă să-i susțină privirea, simțind starea lui proastă, dar întrebându-se de ce era supărat. La urma urmei, ea era cea care suferea.
Deși expresia lui Fu Yunxi era întunecată, mișcările lui erau tot mai blânde. Han Yan nu simți deloc durere. Văzând tehnica lui experimentată, nu se putu abține să comenteze:
— Alteța Voastră pare destul de pricepută la asta.
După o clipă fără răspuns, crezând că era prea supărat să-i răspundă, auzi vocea lui rece:
— În armată, mereu îmi bandajam rănile.
Han Yan întrebă nedumerită:
— Nu erau doctori militari? De ce trebuia să te bandajezi singur?
Fu Yunxi răspunse plat:
— N-aveam încredere în ei.
Aceste trei cuvinte păreau spuse în treacăt, dar Han Yan putea simți greutatea lor. Auzise că acest Prinț al lui Xuan Qing începuse să poarte armură și să lupte la paisprezece ani. Își putea imagina scepticismul cu care trebuia să se confrunte un băiat de paisprezece ani, mai ales pe câmpul de luptă. Neajutorarea de a nu fi nici crezut, nici a avea încredere în alții, și prețul pe care trebuia să-l plătească pentru a supraviețui în astfel de circumstanțe. Oare acel timp în care fusese atacat din toate părțile modelase personalitatea rece și detașată a lui Fu Yunxi de acum?
În timp ce Han Yan era pierdută în gânduri, Fu Yunxi îi curățase deja rana, aplicase leacul și o rebandajase. Tehnica lui era mult superioară celei a ei. Tocmai când era pe cale să-i mulțumească, Fu Yunxi o privi și întrebă:
— De ce te-ai rănit singură?
Han Yan încremeni, neștiind cum să răspundă. Având în vedere acțiunile lui Fu Yunxi și experiența lui militară, această rană putea păcăli pe alții, dar nu pe el. Putea spune că nu era de la o căzătură, ci auto-provocată. Cum ar trebui să-i explice asta?
— Nu ți-am dat acel ac de păr ca să te rănești, — spuse el, ochii lui adânci părând s-o atragă, dar fără a dezvălui nicio emoție.
Observase chiar și acel detaliu! Han Yan intră în panică în sinea ei și forță un zâmbet:
— Situația era urgentă…
— Dacă ai putut folosi titlul de Prințesă Consort a lui Xuan Qing, de ce n-ai folosit-o de la început? — spuse Fu Yunxi rece:
— În loc să te rănești ca să-ți dovedești nevinovăția.
Han Yan roși. Folosise titlul de Prințesă Consort doar pentru că știa că numele Prințului Xuan Qing avea greutate. Acum, cuvintele lui făceau să pară că abuzase de titlu. Simțindu-se inconfortabil, dar încăpățânată, răspunse:
— Încă n-am intrat oficial în gospodărie, deci nu pot fi considerată Prințesa Consort oficială. Cum aș putea arunca titlul peste tot? Oamenii ar râde.
Auzind cuvintele ei, Fu Yunxi își miji ochii de fenix, spunând cu un zâmbet ambiguu:
— Îmi amintești acestui Prinț să te ia de soție curând?
