Pe măsură ce caii dispărură treptat din vedere, Han Yan se ridică încet. Slujnica lui Zhuang Yu Shan, Yun’er, se prăbușise lângă trăsură. Han Yan se apropie de ea și spuse calm:
— N-ai văzut? Toate gărzile de aici au fost otrăvite și nu se pot mișca. Domnița ta a fost răpită – n-ar trebui să te grăbești să raportezi autorităților?
Yun’er rămase uluită, revenindu-și treptat. Realizând brusc că Zhuang Yu Shan fusese răpită, știa că, dacă Doamna Zhou ar afla, și-ar pierde cu siguranță viața. Auzind cuvintele lui Han Yan, se agăță de ele ca de o ultimă salvare și se ridică să fugă.
Han Yan o sfătui amabil:
— Autoritățile au de obicei multe îndatoriri oficiale de îndeplinit. Dat fiind situația urgentă, ar trebui să lovești toba din fața yamenului cu putere pentru a atrage atenția magistratului – doar așa poate fi salvată rapid Sora Yu Shan.
Yun’er încuviință și se împiedică plecând. Abia atunci Han Yan își scutură mâinile și se ridică. Ji Lan și Shu Hong se apropiară și ele. Când Zhuang Yu Shan fusese răpită, pelerina roșu-foc căzuse. Han Yan o ridică de pe jos, scutură praful, o puse la loc, legă sforile și apoi păși fără grabă spre singura gardă conștientă, căpitanul.
Mai devreme, în timpul mesei vegetariene la Templul Feng Di, Shu Hong profitase de faptul că ajuta pentru a adăuga ceva în mâncarea gărzilor. Luat separat, nu avea efect. Dar când era amestecat cu un alt parfum, provoca imediat inconștiență.
După ce gărzile mâncaseră, când Zhuang Yu Shan le obligase pe Ji Lan și Shu Hong să meargă în afara trăsurii, fusese în așteptările lui Han Yan. Trăsura nu putea încăpea cinci persoane, iar Zhuang Yu Shan nu și-ar fi lăsat slujnica să plece, așa că Ji Lan și Shu Hong fuseseră inevitabil forțate să meargă afară cu gărzile.
În timp ce discuta cu gărzile în afara trăsurii, Ji Lan strecurase parfumul din mânecă în tecile săbiilor lor. Gărzile fuseseră bine la început, dar odată ce întâlniseră bandiții și își trăseseră săbiile, parfumul se eliberase, amestecându-se cu mâncarea lor anterioară pentru a deveni o otravă de somn. Căpitanul gărzii era prea vigilent, iar Ji Lan, temându-se să nu fie descoperită, îndrăznise să adauge doar o cantitate mică. De aceea, căpitanul gărzii era doar slăbit, dar rămăsese conștient.
Han Yan se ghemui lângă căpitanul gărzii, un bărbat de vârstă mijlocie. Văzuse totul. Din momentul în care Zhuang Yu Shan fusese răpită, își aminti de problemele bruște ale trăsurii pe drum, de schimbul de pelerine dintre Han Yan și Zhuang Yu Shan, de leșinul brusc al gărzilor și de felul în care Ji Lan și Shu Hong i se adresaseră lui Zhuang Yu Shan. Înțelese brusc. Această fată tânără plănuise totul de la început, ținându-i pe toți în întuneric, jucându-i pe degete. Trebuie să fi știut despre planul de astăzi și l-a întors împotriva lor, orchestrând răpirea lui Zhuang Yu Shan. Astfel, Doamna Zhou ridicase o piatră doar ca să și-o scape pe propriul picior – cea a cărei reputație fusese ruinată devenise Zhuang Yu Shan, în timp ce Han Yan rămăsese nevătămată.
Șocat, miji ochii spre fata de lângă el. Ochii lui Han Yan se curbau într-un zâmbet în timp ce îl privea cu îngrijorare:
— Frate, ești bine?
Scrâșni din dinți și reuși să răspundă:
— Domnița are un plan destul de iscusit.
Atât de vicleană! Să rămână atât de calmă, fără să-și dezvăluie adevărata natură nici acum – simți brusc un fior.
Han Yan nu fu deranjată de cuvintele lui și zâmbi dulce:
— Nu-ți fă griji, Yun’er a plecat să raporteze autorităților. Cu siguranță vor descoperi adevărul acestei chestiuni și îți vor curăța reputația.
Subliniase cuvântul „reputație” apăsat, apoi se întoarse de la căpitanul gărzii fără o altă privire, adresându-se lui Ji Lan și Shu Hong:
— Poate vreuna dintre voi să conducă trăsura? Sora Yu Shan a fost răpită, trebuie să ne grăbim să raportăm asta.
Înainte să termine de vorbit, un pufnit disprețuitor veni brusc din spate.
Han Yan se întoarse și îi găsi pe Fu Yun Xi, He Lian Yu, Wei Ru Feng și un tânăr necunoscut.
Pufnitul venise de la Wei Ru Feng, care acum păși înainte, privindu-o pe Han Yan cu dispreț total, și spuse:
— Nu m-aș fi așteptat ca a Patra Domniță Zhuang să fie atât de vicioasă, nici măcar să nu-și cruțe sora?
Privirea lui Han Yan trecu peste cei patru – unul nobil și impunător, unul frumos, unul blând ca jadul, și chiar acel tânăr necunoscut era ca o orhidee proaspătă, chipeș, dar inocent. Într-o mulțime, cu siguranță ar fi capturat inimile multor domnițe.
Totuși, situația actuală nu era potrivită pentru a aprecia frumusețea, mai ales când… fusese prinsă făcând ceva rău. Privirea lui Han Yan se opri pe Wei Ru Feng. Disprețul din expresia lui îi ustura ochii. De la viața ei anterioară la aceasta, ea, Zhuang Han Yan, părea să nu-i câștige niciodată aprobarea. Poate era aranjamentul cerului – Zhuang Yu Shan avea așa noroc. În viața ei anterioară, când fusese răpită de bandiți, niciun tânăr talentat nu venise să vorbească pentru dreptate. Gândindu-se la asta, un zâmbet batjocoritor apăru pe fața ei.
Wei Ru Feng nu cunoștea gândurile lui Han Yan. Astăzi, el și alți câțiva de la curte merseseră la Templul Feng Di pentru a asculta învățăturile Maestrului Qing Feng. Trecând pe acolo la întoarcere, văzuseră totul. Observaseră fiecare mișcare a lui Han Yan, mai ales când ea și cele două slujnice ale ei o numiseră pe Zhuang Yu Shan „Domniță”, direcționând atenția bandiților spre ea. Toți cei prezenți înțeleseseră.
Auzise că deseori existau intrigi între fiicele legitime și nelegitime în familiile bogate. Dacă asta s-ar fi întâmplat altcuiva, n-ar fi simțit mare lucru. Dar când recunoscu că era Han Yan, o dezamăgire bruscă îi încolți în inimă.
Talentul lui Han Yan la banchetul palatului fusese evident pentru toți. Judecând caracterul prin scris, crezuse că Han Yan are un caracter nobil. Acum, văzând-o atât de nemiloasă, dispusă să-și sacrifice sora pentru autoprezervare, simțea un dispreț extrem. De aceea rostise acele cuvinte mai devreme.
După ce vorbi, Wei Ru Feng simți că tonul său fusese prea dur. Han Yan era doar o fată de doisprezece ani, iar a fi vorbită astfel de un tânăr ar putea să o facă să-și piardă fața. Privind-o cu regret, văzu un zâmbet nepăsător apărând pe buzele fetei.
Vocea ei era clară și moale, dar ca un clopot înăbușit, răsunând subtil în urechile tuturor:
— De ce trebuie Tânărul Stăpân Wei să vorbească astfel? Dacă găsești acțiunile mele atât de demne de dispreț și te consideri o persoană dreaptă, de ce n-ai pășit înainte să ajuți când priveai mai devreme?
Văzând fața lui Wei Ru Feng înroșindu-se instantaneu, Han Yan continuă:
— Să vrei să rămâi în siguranță, neimplicat, dar să joci rolul eroului – când a fost vreodată ceva în lume atât de convenabil?
Păși spre marginea trăsurii și se întoarse cu un zâmbet radiant:
— A fi vicioasă e cel puțin mai direct decât a fi ipocrită.
Îl expuse fără milă pe Wei Ru Feng ca simplu spectator. „Pfft!” Tânărul necunoscut fu amuzat de cuvintele lui Han Yan, urmărind cu veselie expresia rigidă a lui Wei Ru Feng.
Expresia lui He Lian Yu era oarecum complexă. Această fată tânără părea diferită de fiecare dată când o vedea. Data trecută, la banchetul palatului, impresionase pe toată lumea cu istețimea și spiritul ei. Dar performanța de astăzi, văzând-o atât de nemiloasă față de sora ei, arăta că era destul de formidabilă. Mai mult, vorbise cu Wei Ru Feng fără nicio curtoazie. Nu ar fi trebuit ca domnițele obișnuite să le fluture inima și să rosească la vederea lui Wei Ru Feng? Totuși, ea ripostase calm, lăsându-l pe eruditul talentat al cetății fără cuvinte – cu adevărat uluitor.
