Umbra Norilor simți cum apăsarea piciorului pe față devenea tot mai grea, de parcă avea să leșine din pricina durerii și a șocului. Deodată, auzi strigătul lui Fu Yixiao:
– Nu…
Presiunea se risipi imediat. Umbra Norilor își trase câteva guri adânci de aer umed, în timp ce vederea i se limpezea treptat. O zări pe Fu Yixiao cu brațele încolăcite în jurul trupului lui Feng Suige, trăgându-l înapoi.
Feng Suige, încă înfuriat, se întoarse și o privi tăios.
– Nu ce?
Yixiao îl privi surprinsă și își desprinse mâinile, gata să se retragă. Feng Suige însă o cuprinse cu brațele, strângând-o la piept.
– Spune.
Yixiao întoarse capul, ferindu-se de suflarea lui fierbinte.
– Ziceam doar… să nu o rănești.
Feng Suige pufni în râs, batjocoritor:
– Ce suflet mare ai… N-ai auzit ce-a spus?
– Am auzit foarte clar – răspunse Yixiao, privind drept în ochii lui.
– Te-a ponegrit atât de urât și tu n-ai zis nimic? Colții și ghearele tale sunt doar pentru mine?
Ochii lui Feng Suige păreau să arunce scântei de furie.
– Dacă m-ar fi crezut, n-ar fi dat crezare zvonurilor. Iar dacă nu mă crede, ce rost are să mă justific în fața ei? – răspunse Yixiao, încruntându-se ușor. – Mă doare.
Feng Suige ezită, slăbind puțin strânsoarea, iar vocea i se îmblânzi:
– Și totuși, o lași să te insulte?
Yixiao încercă să se retragă, nemulțumită, dar nu putu să învingă forța lui. Fără ocol, spuse:
– Dacă nu apăreai, o băteam eu. Acum că ai venit, te las pe tine.
Feng Suige izbucni într-un râs scurt. Din apropiere, se auzi foșnetul unei mișcări. Umbra Norilor reușise să se ridice. Machiajul, cândva impecabil, era acum întins de murdărie, urme de degete și dâre de lacrimi, dându-i chipul peste cap. Yixiao simți, în cele din urmă, un dram de milă.
– Hai să uităm ce-a fost. Coboară și pune-ți comprese reci, o să te ajute la față.
Umbra Norilor era copleșită de rușine, dar nu îndrăznea să facă vreo mișcare nesăbuită. Își acoperi parțial chipul, se înclină și se pregăti să plece. Atunci se auzi glasul lui Feng Suige:
– O să-ți trimită cineva aurul de despăgubire. Să nu mai vii niciodată.
Umbra Norilor izbucni în lacrimi și căzu în genunchi:
– Umbra Norilor își recunoaște greșeala, vă implor, Înălțimea Voastră…
– Ieși – spuse Feng Suige, rece ca gheața.
Yixiao îl privi ezitantă, pe punctul de a spune ceva, dar el deja o trăgea după sine, spre interior.
– Nu mai ești supărată? – o întrebă cu un zâmbet, după ce o târâse aproape cu forța până în cameră. – Ești destul de nemiloasă cu celelalte femei.
Yixiao își aranjă hainele mototolite și răspunse cu nepăsare:
– Pe Umbra Norilor, așa o trimiți? Atât?
Feng Suige ridică din sprânceană:
– Dacă ți se pare prea blândă pedeapsa, trimit pe cineva s-o omoare.
Yixiao îi înțelese intenția și replică la fel:
– Dacă nu te deranjează, prefer să mă ocup eu.
Fără să clipească, Feng Suige aprobă:
– Firește că nu mă deranjează. După lege, dacă ți-a vorbit urât, trebuia biciuită până la moarte în curtea centrală. Dar cum nunta noastră nu a avut loc încă, nu e bine să curgă sânge…
Se opri și aruncă o privire către Yixiao, care îl privea calm, convinsă că urma să fie îndurător.
Feng Suige își frecă nasul, ascunzând zâmbetul care-i încolțea pe buze:
– Am o idee mai bună. Îi scufundăm partea de jos a trupului în ceară fierbinte și, după ce se întărește, va fi sigilată. Apoi o atârnăm și o punem să bea apă fără oprire.
Nu se miră când văzu ochii lui Yixiao mărindu-se.
– După o zi, i se va umfla burta ca și cum ar fi însărcinată în zece luni, pielea i se va face transparentă. N-o să moară, nici n-o să leșine, iar pielea va fi netedă și lucioasă ca porțelanul. Ar fi decorul perfect pentru patul tău. Poate chiar ți-ar cânta noaptea…
Râsul îi scăpă în cele din urmă.
– Feng Suige! – Yixiao, cu dinții strânși dar și amuzată, se năpusti asupra lui, încercând să-l ciupească. – Mai zi o dată, te provoc!
Feng Suige blocă câteva lovituri, dar în cele din urmă fu prins și ciupit cu putere. Sări într-un picior de durere, retrăgându-se și oftând printre dinți:
– Am uitat că ai antrenament militar… Nu te reții deloc. Gata, te-ai calmat?
Zâmbetul nu dispăruse din ochii lui Yixiao. La întrebarea lui, nu se îndură să se încrunte din nou și doar pufni:
– Cum să fiu ca tine?
Văzându-l ușurat, adăugă:
– Ți-am spus deja. Țin minte tot.
Feng Suige izbucni din nou în râs:
– Nu suporți să pierzi nici măcar un cuvânt, așa e? Bine, bine. Ține minte. Vom vedea cine-și va plăti datoriile cui.
Yixiao îl ignoră și se duse spre masă, turnându-și o ceașcă de ceai. Feng Suige nu găsi nimic de spus și tăcerea se lăsă între ei.
– Uh… când e ziua ta? – întrebă într-un târziu, forțându-se să rostească vorbele.
Privirea lui Yixiao se întunecă o clipă, apoi zâmbi:
– De ce întrebi? Nu-i cam târziu să ne comparăm horoscoapele?
– Nici vorbă – mormăi Feng Suige, vizibil încurcat, scărpinându-se în cap. – Mă gândeam… că nu prea vorbim despre noi. Așa că… am întrebat.
Yixiao îl privi suspicioasă:
– Serios? De ce doar primele patru și ultimele patru cuvinte din ce-ai spus curgeau firesc? Uneltesti iar ceva?
– Ce să uneltesc?! – izbucni Feng Suige. – Ce, am să-ți folosesc data nașterii în cine știe ce vrăjitorie?
– De fapt, și asta ai putea s-o faci – spuse Yixiao, privind încordată.
Feng Suige rămase fără replică. Tensiunea era pe punctul de a se reinstala când Yixiao izbucni în râs:
– Dar oricum, n-ai cum. Nu-mi știu ziua de naștere.
Feng Suige o privi uimit. Yixiao îl fulgeră cu privirea:
– Știi prea bine, mama mea a fost doar o slujnică. Nimeni nu mi-a serbat ziua când eram mică. N-am întrebat-o niciodată când m-a născut. E normal să nu-mi știu ziua de naștere. Ce te…
Se opri brusc. În ochii lui Feng Suige apăruse o expresie greu de citit. Privirea lui devenise blândă. Sprâncenele lui Yixiao tresăriră, apoi se întoarse nervoasă spre fereastră:
– Ce-i cu fața asta? Ai milă de mine?
– Nu-i milă – murmură el, privind în jos. – Cu firea ta… sigur te-ai născut vara. Oricum, mai sunt doar câteva zile. Să sărbătorim împreună.
Yixiao se întoarse derutată:
– Cum adică „mai sunt doar câteva zile”?
Feng Suige izbucni brusc:
– De ce pui atâtea întrebări?! Nu te duc la execuție!
Yixiao, uluită de izbucnirea lui, se înfurie la rândul ei:
– Nu poți trăi liniștit dacă nu ne certăm la câteva zile?
Feng Suige își strânse pumnul și îl ridică ușor, dar apoi îl coborî cu forța:
– Ești cea mai prostuță și mai nesimțitoare femeie din lume!
Yixiao îl privi cu sprâncenele ridicate, cu mâinile în șold:
– Mai bine să-ți explici bine. Chiar dacă sunt prostuță, ce? Tu cât de deștept ești față de mine? Cu ce drept mă jignești?!
– Cu ce drept?! – aproape că țipa el. – Vreau doar să-ți sărbătoresc ziua de naștere și tu mă întrebi cu ce drept?!
– Hei, tu mai ai și rațiune? – îl țintui Yixiao cu privirea, apoi își schimbă brusc expresia. – Ai spus că vrei să-mi serbezi ziua? Nici măcar nu știu când e. Cum s-o sărbătorim?
Feng Suige ridică mâna spre ea, tremurând de furie:
– Nu mă asculți deloc…
Când văzu că fața lui Yixiao se întunecă, înghiți restul cuvintelor și spuse mai domol:
– Tocmai ziceam că, după cum ești la fire, sigur ești născută vara. Așa că să o sărbătorim împreună.
– Aha – murmură ea, buimacă. – Și de când poți ghici ziua cuiva după fire?
Cu un tronc, Feng Suige lovi cu piciorul un scaun din apropiere și îl izbi de perete:
– Chiar nu mă asculți deloc?!
Yixiao tresări și-i strigă:
– Feng Suige, ce ai? Ce tot încerci să spui?!
– Ce încerc să spun?! Spun că în câteva zile ne vom sărbători ziua de naștere împreună!!!
Gura lui Yixiao rămase întredeschisă. Se părea că înțelesese. Zâmbi cu șiretenie:
– Acum am priceput.
Feng Suige înlemni. Își întoarse capul în altă parte, iar obrajii i se îmbujorară suspect. Mormăi:
– Atâta timp cât ai înțeles… O să mă ocup de toate… Trebuie să merg la bibliotecă. Plec.
Și ieși grăbit, cu capul plecat.
Yixiao zâmbi, cu ochii ușor curbați, și-l strigă chiar înainte de a trece pragul:
– Puteai să-mi spui direct că e ziua ta în câteva zile!
Feng Suige se împiedică de prag și aproape căzuse, dar se sprijini de perete. Din spate se auzea râsul nestăpânit al lui Yixiao. Nu se întoarse, dar pașii i se grăbiră.
